“Albinele ne-au schimbat viaţa”

“Sunt paşnice dacă apicultorul este un om paşnic”
Băiaşu este fascinat de modul în care albinele îşi desfăşoară activitatea într-o familie : “Albinele au o ierarhie socială bine stabilită în familia din care fac parte, organizarea lor fiind admirată şi studiată de specialişti. Este ca o familie umană în miniatură. Cea mai importanta albină este matca, după care un rol important îl au albinele lucrătoare, iar in cele din urmă trântorii. Este impresionantă familia de albine, miracolul constă în faptul că există o multitudine de indivizi care funcţionează ca o unitate. Fiecare albină ştie ce are de făcut, nimeni nu încalcă regulile. Dacă ar fi aşa şi în societatea noastră, ce bine ar mai fi! Tot ca o unitate acţionează albinele în cazul în care sunt atacate sau în cazul în care sunt luate prin surprindere chiar de către apicultor. Albinele carpatine, cele pe care le cresc cei mai mulţi apicultori din România, sunt albine paşnice dacă apicultorul este paşnic. Albinelor nu le plac zgomotele puternice şi mirosurile artificiale, mirosurile de parfum, de cremă şi nici mirosul de transpiraţie. La albine trebuie să mergi curat şi să nu te apropii de ele pe vreme de ploaie pentru că sunt mai irascibile. Pentru a putea face lucrările necesare în stupi, primăvara şi în celelalte perioade ale anului este nevoie de un costum special şi de o afumătoare. Pentru afumătoare se foloseşte putregaiul, nu trebuie să se afume tare stupul, doar câteva fumuri, care să alerteze albinele pentru a le ţine ocupate. Albinele îşi vor umple abdomenul cu miere pentru a-şi proteja rezerva în caz de foc şi le va fi şi mai greu să înţepe pentru că îşi vor îndoi mai greu abdomenul”, spune Ion Băiaşu.

Cu insectele în excursie
Apicultorul vâlcean spune că pentru a reuşi nimic nu se lasă pe mâine în practicarea acestei îndeletniciri : “Albinele nu te aşteaptă. Ce trebuie făcut azi, azi trebuie finalizat. Dacă laşi pe mâine, e posibil să fie prea târziu. Albinele nu au timp de pierdut, săracele, trăiesc cel mult o lună. Poate nu mă credeţi, dar o albină te simte inclusiv atunci când eşti nervos, atunci este riscul mai mare să fii înţepat. Oricum, satisfacţia este enormă la un apicultor. Când scoţi 10-15 kilograme din nişte rame pline, te bucuri ca un copil. Mă repet însă, totul trebuie făcut la timp, inclusiv pastorala. Începe la o săptămână după sărbătorile pascale. În acest an programul a fost stabilit încă de acum câteva luni: am fost la Măldăieni, lângă Roşiorii de Vede, la rapiţă, apoi la Poiana Mare-Dolj şi la Pesceana, la floare de salcâm. Vom mai merge la Alexandria, la cultură de coreandru, la Bolintin, pentru floarea de tei, la Coşlogeni-Călăraşi, pentru floarea-soarelui, şi în Delta Dunării, la mentă. Iernatul se face acasă, la Pesceana”.

 Toată familia, la... coada albinei
Ion Băiaşu se mândreşte că este ajutat în afacerea cu miere de întreaga sa familie : “Mă ajută cei doi băieţi ai mei, Tavi şi Adi, merg la pastorală, la extracţie, la tot. De asemenea, ginerele Bogdan pune umărul serios la afacerea noastră de familie. De unul singur nu poţi reuşi. Chiar şi nepoţii sunt pasionaţi de albine, stau pe lângă noi şi se uită. Cea mai mare mulţumire a mea ar fi ca nepoţii să practice şi ei această meserie peste câţiva ani. Eu le voi lăsa o afacere care merge pe roate. Până acum, producţia de miere este mulţumitoare la salcâm, urmează cea de tei şi floarea-soarelui. Nu ne îmbogăţim din vinderea mierii, dar nici rău nu este. Munca ne este răsplătită. De câteva sute de milioane tot vindem într-un an”.