 Sport
„Au nevoie de unul ca mine“ Fostul golgheter al Craiovei este încântat de nivelul ridicat al Ligii I şi crede că oltenii pot prinde podiumul. Acesta speră ca Universitatea să transfere un atacant aşa cum era el. de Bogdan Chirilă Craioveanu este unul dintre cei mai iubiţi jucători din istoria Universităţii Craiova. Îi respectă pe toţi, îi apelează pe prieteni, fani sau ziarişti cu „grande”, iar la fotbal este enciclopedie.
Reporter: Cu ce se mai ocupă Gică Craioveanu? Gică Craioveanu: Pe acasă acum, cu munca. Am grijă de junior şi mă hrănesc cu fotbal. Apoi, înainte de weekend, am emisiuni la radio şi comentez meciurile pentru televiziunea spaniolă.
Rep.: Sunt mulţi foşti fotbalişti angajaţi în presă? G.C.: Aici, 90 % din comentatori sunt foşti fotbalişti care fac analiză, 5 % sunt antrenori şi ceilalţi 5 % sunt oameni de presă. Îmi place mult ce fac, pentru că văd cel mai bine fenomenul, după mulţi ani de fotbal.
Rep.: De Universitatea Craiova ce mai zici? G.C.: N-am pierdut niciun meci. Au făcut multe jocuri bune, eu i-am văzut pe viu în prima etapă. Am murit de oftică la meciul cu Vaslui, ne-au dat gol din ofsaid în minutul 92 şi n-am terminat pe 3. Chiar azi mă uitam la meciul cu FC Argeş, era în reluare. Craiova are fotbalişti excelenţi, toţi sunt tineri, în afară de Dorel, în apărare stăm bine. Sunt talente. Ar mai trebui un vârf lângă Baird să o bage în aţe, ca mine sau Jerry Gane, Cămătaru sau Adrian Ungur.
Rep.: Ai văzut că a venit Şoavă. Ce părere ai de el? G.C.: Era un fotbalist bun când îl urmăream la naţională şi în campionatul nostru. A plecat în Rusia şi de atunci nu l-am mai văzut jucând, adică nu am avut cum să-l urmăresc. Sper să aducă plusul de experienţă de care este nevoie la mijlocul terenului. Aveau nevoie de unul cu experienţa lui.
Rep.: Îţi place cineva în mod special la Ştiinţa? G.C.: Sunt talente multe, dar îmi place Wobay, e super jucător. Desigur şi Costea îmi merge la suflet şi mă bucur că a revenit la nivelul de anul trecut.
Rep.: Îl vei urma pe Gabi Balint, din presă pe banca tehnică? G.C.: Nu-mi place să fiu antrenor. Dacă aş fi mâine la Craiova şi Jerry Gane ar fi în lot, de exemplu, n-aş putea să-i zic că azi nu joacă pentru că e puşcărie, să stea pe bancă. Nu pot să-mi marginalizez prietenii. Ca antrenor, trebuie să fii un pic javră. Eu ca secund aş fi bun, la caterincă din asta oltenească.
Rep.: Cine ia campionatul? G.C.: Va fi o luptă în patru, CFR, Urziceni, Dinamo şi Steaua, iar una sau două vor fi întrecute de Craiova mea. Mergem în UEFA.
Nu critică „Valiza“ Fostul fotbalist al Universităţii Craiova nu este de acord cu scandalul creat în România pe seama cazului „Valiza”. „Aici şi în Spania, nu e legal, dar toţi o fac. De exemplu, Craiova joacă împotriva Stelei şi vine Dinamo să-mi dea un milion de euro să bat. E o motivaţie în plus. Se face, deşi nu e văzută cu ochi buni. Nu încalci nicio lege a moralităţii. Asta o faci dacă îţi dau alţii bani să pierzi, acolo e de râs”, a explicat Gică.
Joacă fotbal la Humanoides În timpul liber, Gică Craioveanu evoluează într-un campionat de fotbal în 7. „Nu m-am lăsat de fotbal, dacă asta spun toţi. Joc la Humanoides, într-un campionat de fotbal în 7. Acum să nu credeţi că suntem ca Barcelona. Şi nici eu nu am forma lui Messi. Dar suntem constanţi, aşa cum e Craiova în România. E echipa care n-a avut scăderi de formă, singura”, a spus în glumă Craioveanu.
|
Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei.
Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.
Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.
|
|
Criminali periculoşi, eliberaţi pe „ochi frumoşi“!
Acuzată că şi-ar fi bătut în mod frecvent copilul, motiv pentru care acesta a fost o perioadă în custodia Direcţiei Generale de Asistenţă Socială...
|
ÎPS Irineu a „decapitat“ conducerea Arhiepiscopiei Craiova
Cunoscut de multă vreme drept unul dintre adversarii redutabili ai lui Teofan Savu, ÎPS Irineu n-a încercat niciun moment să ascundă faptul că nu-l...
|
Complotul mãscãricilor
Lucrurile încep să se tulbure la nivel central în Partidul Naţional Liberal. Odată cu ieşirea de la putere, calităţile politice şi manageriale...
|
CJ Dolj contracarează perspectiva micilor-mari infractori
Un program de combatere a criminalităţii în şcoli, conceput de Consiliul Judeţean Dolj împreună cu Prefectura Dolj, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Facultăţile de Drept din cadrul Universităţii Craiova şi Universităţii „Spiru Haret“, a fost unul dintre „fructele“ împuşcăturilor din 2008. Finanţat de consiliu cu 90.000 de...
|
Geoană, mincinos de Dăbuleni
După flegma aruncată în ochii electoratului odată cu anunţarea rezultatului votului din 30 noiembrie, reprezentată de alianţa cu „duşmanii portocalii“,...
|
Dreptul la replică
Deoarece în articolul “Corupţie la Oficiul de cadastru Vâlcea”, apărut în săptămânalul “Indiscret”, sunt inserate o serie de acuzaţii la adresa instituţiei şi la adresa unor salariaţi din cadrul instituţiei, bazate pe raţionamente incomplete într-un caz complex de înregistrare a unor tranzacţii şi drepturi imobiliare, aducem...
| |
Şi ei au fost mici...
Vicepreşedinţii CJ Dan Mogoş şi Cristinel Iovan, alături de consilierii judeţeni Oana Bică şi Cosmin Vasile, ne-au intrat în joc şi şi-au depănat...
|
Un sezon bogat în proiecte
Actualul repertoriu al Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova cuprinde o gamă de spectacole de care, începând cu luna februarie şi până...
|
Incident neplăcut
Elevii ciclului primar de la Şcoala Generală nr. 24 „Sfântu Gheorghe” din Craiova au fost de urgenţă evacuaţi miercuri, 28 ianuarie, din sala cinematografului „Modern”, unde urmau să asiste la spectacolul „Prinţesa bosumflată”, în interpretarea Ansamblului folcloric „Maria Tănase”. Mirosul puternic de gaz degajat ca...
|
„La Traviata” – opera-emblemă a Liricului craiovean
Înfiinţată în toamna anului 2008, Asociaţia Teatrelor de Operă şi Operetă din România a hotărât ca în acest an să se desfăşoare prima ediţie a Festivalului Naţional pentru teatrele lirice. În vederea ineditului eveniment, Teatrul Liric „Elena Teodorini” Craiova pregăteşte încă de pe acum, într-un decor cu o linie modernă...
| |
Ilegalităţi protejate de şef la OCPI Vâlcea
Conducerea Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Vâlcea ţine palma unor angajaţi care, prin activitatea lor, se fac acuzaţi de fals...
|
Colegiul Medicilor Olt îşi bate joc de pacienţi
În ultimii cinci ani, Colegiul Medicilor Olt a mimat că-şi face treaba. Deşi a demarat o serie de anchete, în urma numeroaselor scandaluri care au...
|
Scandal cu evacuare într-o şcoală din Vâlcea
Clădirea în care se află acum Grupul Şcolar de Cooperaţie a fost transformată în şcoală în 1991. Înainte de evenimentele din 1989, acest grup...
| |
„Voi promova liberalismul în administraţia judeţeană“
Reporter: Cum aţi colaborat până acum cu colegii din Consiliul Judeţean Dolj?Dan Mogoş: Foarte bine. Aş putea spune că, indiferent ce avem de propus,...
|
Făcătorii de sfinţi din Valea Mare
La cei 35 de ani ai săi, Petre Bărbuţ, din comuna Valea Mare, judeţul Vâlcea, a reuşit să picteze sau să restaureze 23 de biserici. La câteva,...
|
Spitalul - cantina săracilor
Nici ruşinea, nici teama de umilinţe, nici privirile răutăcioase ori sudalmele unora nu se simt, nu se văd şi nu se aud când copiii îi plâng de...
|
Adevărul despre „Cazul strigoiului Petre Toma”
Mircea Mitrică, cioban de profesie, din Marotinu de Sus, a fost “exorcistul-şef”, cel ce i-a scos din piept inima lui Petre Toma, despre care se...
| |
Poziţiile sexului
Poţi ajunge la această poziţie în mai multe feluri. De exemplu, femeia se întinde pe spate, cu genunchii ridicaţi, picioarele depărtate şi bazinul...
| |
„Fantoma” Craiovei de 10 ani
Universitatea Craiova este ameninţată cu retrogradarea de fantomele trecutului sau, mai bine spus, de un personaj care vrea neapărat nişte bani de...
|
„Au nevoie de unul ca mine“
Craioveanu este unul dintre cei mai iubiţi jucători din istoria Universităţii Craiova. Îi respectă pe toţi, îi apelează pe prieteni, fani sau...
|
CSM se pregăteşte pentru Liga lui Mitică
Criza financiară s-a simţit şi la CS Municipal în această pauză competiţională. Gruparea din Zăvoi îşi programase un cantonament centralizat...
| |
Stenogramele
În viziunea celor ce interceptează convorbirile telefonice, nu este exclus ca, în curând, să citim primele zece mii de pagini ale volumului „Bârfele...
|
De la Verdasco la Petrea
5 ore şi 14 minute a durat semifinala de la Australian Open, dintre Rafael Nadal şi compatriotul său Fernando Verdasco, scor 6-7 (4/7), 6-4, 7-6 (7/2),...
| |
Indiscreţii de Dolj
Comisaru a comis-o din nouDaniel Comisaru, nimeni altul decât „celebrul“ şef al mascaţilor doljeni, a strălucit iar prin absenţă în perioada...
|
Indiscreţii de Vâcea
„Ciomăgeală“ pentru IPJSuficient de revoltat pe Poliţia Vâlcea, încât să se poată trage concluzia că asta i-ar putea grăbi oarecum sfârşitul...
|
Indiscreţii de Olt
Prietenia cu Văcăroiu l-a trimis în guvernNimeni nu poate spune ce a contat mai mult în preluarea şefiei IPJ Olt de către chestorul Ion Stoica: prietenia sa cu Nicolae Văcăroiu, al doilea om în stat la vremea respectivă, sau cea cu Octavian Popescu, numit prefect al judeţului. Ce se ştie cu exactitate este că dincolo de plusul de imagine...
| | |
 Cele mai citite
 Comentarii Recente
 Parteneri
 Arhiva
|