Luţu n-a avut CrăciunFostul jucător emblematic al Ştiinţei, Ionuţ Luţu, în prezent în Kazahstan, nu a avut parte de zile libere, ca majoritatea fotbaliştilor, el fiind nevoit să se antreneze în ziua de Crăciun de trei ori, în Antalya, cu echipa sa. de Bogdan Chirilă Fostul jucător al Universităţii Craiova, Ionuţ Luţu, a avut parte de un Crăciun inedit. Nu a fost prezent acasă, în sânul familiei, ci în Antalya, unde s-a pregătit cu echipa sa Zhetysu Taldykorgan. Actuala sa grupare a încheiat campionatul pe locul 6, spre dezamăgirea conducătorilor, iar antrenorul nici nu a vrut să audă când Luţu i-a solicitat liber de Crăciun. În a doua zi de Crăciun, Luţu a sosit cu o cursă aviatică din Antalya, urmând ca pe 4 ianuarie să revină în cel de-al doilea cantonament al echipei sale.
Reporter: Ionuţ, ai avut vreo senzaţie ciudată de Crăciun, pentru că în loc de odihnă ai alergat? Ionuţ Luţu: Când mă gândeam că unii mâncau şi se distrau, eu rupeam pământul în ziua de Crăciun. Pe 25, în loc să văd ce mi-a adus Moşul, ne-a trezit preparatorul fizic la 7 dimineaţa şi ne-a dus pe plajă la un antrenament şi apoi în sala de forţă. Un pic după prânz a venit Moşul cu un nou antrenament, iar după-amiază încă unul. Ne-a rupt în două antrenorul în turneul ăsta din Antalya. Rep.: Dar nu ai încercat să te învoieşti? I.L.: Ei nu, dar parcă erau turci, uzbeci, nu înţelegeau nimic. Eu le ziceam nene, home, mă aşteaptă family, carne de porc, grătare, fetiţa mea să-i dau cadoul de Merry Christmas, dar el făcea: “Cho, cho”. Le ziceam în engleză, în română, în puţina rusă pe care o cunosc, dar nimic. I-am arătat calendarul, dar tot nu înţelegea nimic. N-ai ce să le faci, majoritatea sunt islamici acolo, deşi este o ţară în care fiecare îşi alege religia. Rep.: Şi acum te-ai întors în ţară. Unde faci Revelionul? I.L.: Dacă de Crăciun nu am fost acasă, o să fiu de Revelion cu familia şi cu fetiţa mea Patricia. Bine că ne-a dat drumul la toţi acum, pentru că, slavă Domnului, au şi ei Revelion. Dar pe 4 ianuarie trebuie să fim acolo, am deja avion rezervat. E posibil ca următorul turneu de pregătire să-l avem în Dubai sau tot în Antalya, dar ăia te anunţă în ziua în care pleci. Rep.: Cât mai ai contract cu Zhetysu? I.L.: Până în vara lui 2009. Am sperat că voi pleca în China, dar nu mi-au dat drumul. Am avut anul trecut ca obiectiv calificarea în cupele europene şi, înainte cu vreo 6 etape, se punea problema evitării retrogradării. Apoi am bătut şi noi şi am terminat pe 6. Sper să-mi duc contractul până la final, apoi mai vedem ce o să fie. Rep.: Cât mai ai de gând să continui cariera fotbalistică? I.L.: Am 33 de ani, sunt tânăr încă. Mă ţin balamalele şi, după calculele mele, dacă voi fi sănătos şi Dumnezeu mă va feri de accidentări, probabil că pe la 38-39 de ani mă las. Rep.: Şi la ce echipă vrei să o faci? I.L.: Deocamdată nu ştiu asta, deşi eu din tot sufletul îmi doresc să o fac în tricoul Universităţii. Este echipa unde m-am simţit cel mai bine şi probabil că un meci de retragere la un meci al Craiovei ar fi şi o răsplată a întregii mele cariere. Luţu, kazah pe site-ul soccerway Pe site-ul soccerway, fotbalistul român Ionuţ Luţu are cetăţenie kazahă, iar la locul de naştere este trecut Kazahstan. „Ce să le faci, poate le place aşa de mult de mine că pe listă m-au trecut din Kazahstan. Ei strigă la mine Ionuţ, Ionuţ, mai am nişte uzbeci în echipă pe care i-am învăţat câte ceva în româneşte, per ansamblu e bine, numai că după meciuri sau antrenamente e plictiseală mare. E o ţară aşa de liniştită şi săracă, încât nu ai chef de nimic”, încheie Luţu în stilul său caracteristic.
|
|











