Ţara surâsului

Dacă bugetul ţării va permite, la anu’ şi la mulţi ani!, salariile cadrelor didactice se vor majora cu un procent substanţial. La anu’ şi la mulţi ani! N-o fi 50%, o fi 37%, bun şi ăsta. Numai că îndeplinirea promisiunilor făcute electoratului, cu o lună în urmă, primesc, la sfârşitul lui decembrie, acest condiţional solitar „dacă”. Este, desigur, cel mai mare afront care se poate aduce expansiunii politicianiste de la noi, fiindcă multe s-ar lungi şi lăţi dacă „dacă” nu ar fi, ştiţi poanta.
Dacă va permite acelaşi buget al ţării, care, în ianuarie, va fi supus aprobării Parlamentului, atunci şi punctul de pensie ar urma să se ajusteze. La anu’ şi la mulţi ani! Marile bănci care au dat faliment în Statele Unite au cerut intervenţia statului, convertibilă în mii de miliarde de dolari. Păi şi capitalismul? Aşa e în capitalism? Într-o ţară care excelează prin imitatori de clasă, experimentul „Unchiului Sam” începe să prindă rădăcini şi pe malurile Dâmboviţei. Sau ale Oltului. Sindicaliştii, cu salarii bătând la fund orice leafă de dascăl (despre pensionari nu mai discutăm), cer şi ei, în criză de comenzi pe piaţa externă, să intervină statul. Chiar că habar n-am pe unde îşi mai face veacul şi statul ăsta de care, brusc, şi-au adus aminte purtătorii curelei de transmisie. Pe unde o dormi el şi ce-o mânca. În fond, doar cu mâncatul e mai simplu, pentru că orice formă de stat obosită poate dormi pe ea.
Din acest stat, care include ca un blestem şi statul la coadă (la salarii, la pensii, la nivel de trai), m-am interesat şi mi s-a spus că fac parte şi eu. (Uitasem: la anu’ şi la mulţi ani!). Celor interesaţi le mai servesc un condiţional: dacă e aşa, nu voi fi niciodată de acord să-mi rup de la gură ca să vă umflaţi voi în maţe. V-aţi mutat din apartamente (comuniste, pe bune) în viloaie de cea mai pură linie capitalistă, cu linie de credit cu tot. Pe mine m-aţi întrebat? Din rabla lui Nea Nicu, aţi urcat, în timp record, în limuzine şi iahturi, nevestele voastre îşi fac cumpărăturile la Milano sau Dubai, copiii voştri se întrec în fiţe şi în studii străineşti marca Londra, New York, Paris. Nehaliţii patriei înghiţeau în sec, iar odraslele lor se întorceau – ironia sorţii! – la aceeaşi coadă strămoşească. La coada vacii, la coada sapei. Poftiţi, aşezaţi-vă şi voi la rând, criza economică e abia la început, are răbdare, vă aşteaptă. La anu’ şi la mulţi ani, după datină însă!
Într-o apariţie de neuitat la „Sinteza zilei”, Octavian Paler, reluat în aceste zile de câteva ori, dădea glas unui enunţ memorabil: „Am ajuns să detest capitalismul, democraţia, libertatea!...” Cele trei entităţi de aur priveau, cred, realitatea românească, aceea în care ne bălăcim şi ne minţim cu o neruşinare de neimaginat. Ne dăm seama acum, după ce am încheiat, pe culmi, pomana porcului, că escaladarea clasei politice de la uninominale s-a făcut prin escamotarea adevărului, prin tupeu deşănţat şi nesimţire crasă. Amintiţi-vă cum „curgeau” banii din toate părţile, ce bunăstare occidentală înhăţase România.
Azi aflăm dinspre cele două Palate că, de fapt, vistieria statului (spre care rânjesc ultimii coioţi!) e goală. Şi că profesorii, medicii, poliţiştii, funcţionarii etc. n-au decât să spere – la anu’ şi la mulţi ani! – într-o îmbunătăţire a vieţii. Psihologii şi parapsihologii, care s-au înmulţit de la o vreme precum ciupercile capitaliste după ploaia comunistă, ne învaţă, superior, să avem o atitudine pozitivă. Peste Ocean, populaţia credulă este invitată să ia lecţii de râs pentru a preîntâmpina cum se cuvine criza mondială. Franz Lehar şi-a botezat una dintre operete „Ţara surâsului”. E o primă etapă şi pentru noi pe drumul către hohotele de efuziune plenară.

Happy-end: La anu’ şi la mulţi ani!