Studenţia în statistici

Potrivit unui studiu făcut recent de guvern, studentul român e mai pesimist decât un pensionar şi mai plictisit decât o fată de măritat, dar fără peţitori. Tânărul abia intrat într-o facultate, moment în care e convins că l-a prins pe Dumnezeu de picior, se uită buimac şi se întreabă ce dracului caută acolo. Fiindcă, fără pile, cunoştinţe şi relaţii – ca pe vremea pcr-ului –, degeaba te chinui s-o termini. Başca manualele învechite şi personalul didactic de acum un secol.

Voi reveni asupra acestui studiu autumnal şi, deocamdată, mă întreb..., retoric, ce l-a prins pe guvern. N-o fi având el altceva mai concret de realizat? Vreo şosea ca lumea, vreun dig, vreo inflaţie de pus la slăbit? Fiindcă iată ce se întâmplă. Umblând la cifre, aflăm că vreo 60.000 de studenţi, după ce s-au bătut ca chiorii pentru un loc în cămin, au rămas pe dinafară. În consecinţă, aceştia vor fi stipendiaţi de către babalâci, cu aproape 500 de lei lunar. Sunt şi bătrânii buni la ceva! Bătrânii huliţi, în care se aruncă din oficiu cu sondaje criticiste. Cică, prin 2030, vom fi o ţară de pensionari şi de politicieni ultracorupţi. Generaţia în blugi, abia scăpată de sub tutela unui învăţământ universitar ca vai de el, se va fi aflat deja în alte ţări, mai calde. Înseamnă, prin deducţie, că învăţământul pus pe coji de nucă s-ar cuveni să primească scuze.

Acuma, dacă el, guvernul, a dedus, scriptic, un fapt care, aievea, îl plesnea peste ochi – acela cu neîndestulătoarele cămine studenţeşti –, Ministerul Educaţiei se gâdilă sub braţ. „Staţi, mă, hi-hi-hi şi ha-ha-ha, păi în Occident capacitatea de cazare nu depăşeşte 10-15 la sută! Ai impresia, tânăr şi neliniştit fiind, că ori nu sunt cuvintele adomniţelor, ori nu sunt urechile tale. De ce, adică, tot ce mişcă în Occident e neapărat şi pilduitor? N-avem voie să construim cămine studenţeşti pentru că nici în Occident nu se omoară statul cu firea?! Şi, dacă tot copiem Occidentul, fără ca dom’ profesor să ne dea peste mână, de ce nu îl copiem la cursurile de calitate, la burse, la rosturile unui învăţământ făcut cu cap? Or, aici, defilăm cu Estul!

O veste rea şi o veste bună, ambele extrase din context. Începem cu vestea rea. 25 la sută dintre tineri nu merg niciodată la cinematograf, teatru sau operă. La cinema, ca la cinema. Avem canale de televiziune, DVD-uri, filme bune, filme proaste, aleg ei. Dar să nu ştii ce e o piesă de teatru, să nu fi văzut un actor mare într-un rol mare, să confunzi opera cu manopera – mi se pare de pomină. În Bucureşti, de curând, s-au lipit afişe cu Stelele Baletului Rus. Din 4.000 de bilete – în capitala României!, în Micul Paris! – abia de s-au vândut până în 500, iar spectacolul nu s-a mai organizat. Parcă văd că aceşti 500 aparţin aceleiaşi vârste a treia, care îi alimentează pe bieţii studenţi cu bancnote albastre.

Temă cu variaţiuni, capitol intermediar. Cei mai mulţi dintre tinerii care îşi rup coatele pe băncile unei facultăţi provin din mediul urban, ceea ce e firesc. Nu e însă firesc faptul că doar 3 la sută dintre aceştia provin din mediul rural. Ce zice Executivul vizavi de asta? Constată! Înghite şi tace. Încă o dovadă crasă că între sat şi oraş, cel puţin prin prisma  accesului (constituţional!) la învăţătură, s-a căscat un abis de nepătruns. „Eu cred că veşnicia s-a născut la sat”? Aşa e, poete. Veşnica pomenire!

Vestea bună. Special am lăsat-o la urmă, pentru că aici mi se pare că îi stă. 90 la sută dintre studenţi îşi declară credinţa în Dumnezeu, chit că sondajele din această vară indicau că pompierii ocupă primul loc în opţiunile românilor. „Dumnezeu s-a revelat, dovadă că este. De fapt, vânzoleala asta haotică a lumii actuale, frământarea lumii actuale, mă convinge că nu există decât Dumnezeu”. Petre Ţuţea. Punct.