|
Articole Similare
Voteaza Articolul
2251 cititori
Călimăneşti – Căciulata, jecmănită în clan (II)Nume mari în jocul privatizării, decese dubioase ale persoanelor incomode, cum s-a luat totul pe nimicPrezentam,în numărul trecut, frauda de proporţii prin care patronii Cotexim COM Bucureşti au preluat cu japca controlul asupra turismului din Călimăneşti. Falsurile în acte, măririle ilegale de capital social, creditele plătite din banii societăţii şi abuzul de putere sunt doar câteva din multele capete morale şi legale de acuzare ale lui Petre, Cotorceanu, Necşoiu şi ale clicii instalate în fruntea staţiunii. În continuare, vom încerca să aducem la cunoştinţa opiniei publice alte filiere la nivel înalt care au contribuit decisiv la privatizarea frauduloasă, precum şi alte mari nereguli făcute de managementul lui Necşoiu. Nu în ultimul rând, vom acorda atenţie şi deceselor subite şi dubioase ale unor persoane incomode, în această jecmăneală. de Crişu Popescu În ceea ce a însemnat intrarea în comă a unei părţi din turismul din Călimăneşti, apar nume de rezonanţă. Astfel, soţia preşedintelui Senatului României, Nicolae Văcăroiu, este contabilul şef al Cotexim COM Bucureşti. Mergând pe această filieră, se pot găsi explicaţii la lejeritatea cu care “prăduitorii” şi-au făcut mendrele cum au vrut. Adică, peste capetele celorlalţi acţionari, ai Poliţiei Economice, Prefecturii, Parchetului şi ai altor instituţii care fie au închis ochii, fie au tras un semnal de alarmă pierdut în negura timpului şi în praful actelor ţinute şi azi sub obroc.
“O scrisoare pierdută” – varianta juristului Popescu Conform lui Valerian Trupina, fostul şef la FPS, SC Călimăneşti – Căciulata trebuia privatizată prin PAS. Numai că fostul manager Florin Bardaşu, înţeles fiind cu tandemul Petre-Cotorceanu, a dat ordin ca niciun reprezentant al salariaţilor să nu se ducă la şedinţele de licitaţie pentru privatizare. Acesta arunca cu praf în ochii muncitorilor, spunând că nu sunt fonduri pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni. După ce reprezentanţilor PAS li s-au deschis ochii de oamenii care nu voiau distrugerea turismului călimăneştean, aceştia au decis, cu chiu-cu vai, să participe la licitaţie. Numai că o nouă trădare şi înşelătorie le-a stat în faţă. Conform legii, documentaţia cu care trebuia să te prezinţi la şedinţele de privatizare era obligatoriu să conţină, pe lângă oferta financiară, şi o scrisoare de garanţie bancară. Dacă aceasta lipsea sau nu era în regulă, erai dat afară din sala de licitaţie. Asta li s-a întâmplat reprezentanţilor PAS. De cererea de eliberare s-a ocupat juristul Nicolae Popescu. Acesta a trădat şi el interesele salariaţilor, pe motiv de „lichidităţi”. Banca a eliberat o scrisoare, dar stupoare… În document nu erau stipulate datele necesare primirii la licitaţie. Astfel, reprezentanţii Cotexim COM au fost singurii care au participat la acea şedinţă. Au dat cât au vrut, 30 de miliarde, şi s-au făcut stăpâni pe o staţiune. Dacă cineva mai avea vreun dubiu asupra complicităţii lui Bardaşu şi Popescu, nu mai poate sta în picioare în faţa acestui episod, numit generic prin birourile societăţii “scrisoarea juristului Popescu”. Izvoarele staţiunii, luate cu toptanul Mai multe izvoare minerale de pe raza staţiunii Călimăneşti – Căciulata au trecut – Dumnezeu ştie cum – în proprietatea SC Călimăneşti – Căciulata SA, deci implicit au căzut în mâna mai-marilor Coteximului: izvoarele nr. 6, 7, 10, 11, 12, 14, izvoarele Păuşa 1 şi 2. Nu erau de-ajuns pământul, activele imobile, banii societăţii, “dreptul de viaţă şi de moarte asupra angajaţilor” – cum se lăuda Rică Vâlcu. Acum, aceşti “rechini” cu diplomate de bani, care coboară din maşini luxoase cu aere de mari burghezi, sunt stăpâni şi pe izvoarele minerale, care înseamnă pentru Călimăneşti, probabil, cea mai mare bogăţie. Infatuarea nu are margini în ceea ce îi priveşte pe şefii staţiunii. Şi acum, în 2008, la opt ani de la privatizare, comportamentul faţă de angajaţi este acelaşi. “Sclavii de pe plantaţia lui Petre” nu au voie să mişte în front. Acum câţiva ani, salariaţii SC Călimăneşti – Căciulata erau scoşi cu forţa de la locul de muncă şi trimişi în câmp la sapă, unde societatea avea terenuri. Ameninţaţi cu desfacerea contractului de muncă cu litera “I”, aceştia se conformau. Dese au fost cazurile în care multor cameriste li se făcea rău în plin câmp. Morţi suspecte şi bani învârtiţi cu lopata! Bursa zvonurilor vuieşte cum că e mai mult decât suspectă moartea fostului manager Florin Bardaşu şi a fostului director economic Ninel Popa. Circulă tot felul de vorbe cum că tăcerea ambilor a fost cumpărată cu câte un miliard de persoane direct interesate. După aceasta, cumpărătorii de tăcere ar fi început să îi ameninţe pe cei doi în cel mai josnic mod cu putinţă. Şocant este însă că moartea acestora, conform unor zvonuri, ar fi survenit de la nişte pastile cu uraniu îmbunătăţit, cu care au fost iradiaţi. Astfel de pastile costau la vremea aceea 1.000 de dolari şi puteau fi foarte simplu cumpărate de la o filieră mafiotă de ucrainieni, din împrejurimile pădurii Băneasa. Cert este un lucru : în afara regretatului economist Ninel Popa, au mai decedat alţi doi contabili. Nici Cotorceanu, nici Petre nu pot fi deocamdată suspectaţi de crime. Însă… crima pe care au săvârşit-o o putem vedea astăzi, sub ochii noştri. Au asasinat turismul călimăneştean. Acţionarii nu primesc niciun leu pentru dividende Clica ajunsă în vârf se plânge că societatea nu mai are banii necesari pentru a plăti dividendele acţionarilor la sfârşit de an. Păi, cum să mai aibă când este sugrumată şi de Coteximul care suge lunar bani, şi de managementul defectuos al lui Necşoiu?! De ani buni, micii acţionari care îşi cer drepturile legale şi fireşti primesc acelaşi răspuns: “nu avem bani”. Şi dacă societatea tot merge pe nasturi –aşa cum susţine Necşoiu –, de ce nu sunt prezentate aproape niciodată rapoarte de activitate? Sau de ce, când printr-o minune acestea sunt prezentate, sunt măsluite? Ca un laitmotiv, “camarila – Berislăveşti” adusă de Necşoiu de la coada vacii direct în birourile societăţii susţine că totul merge strună la SC Călimăneşti – Căciulata. Dar,ca un făcut care persistă în timp, la sfârşitul anului NU sunt bani! Vile luate de pomană şi vândute pe bani frumoşi Petre a investit 30 de miliarde la Călimăneşti, pe care în câţiva ani i-a amortizat foarte uşor. O grămadă de vile luate cu 0 lei şi trecute în patrimoniul SC Călimăneşti – Căciulata sunt acum vândute pe zeci de milioane.În felul acesta,“marele economist” Nicolae Petre şi-a scos rapid cele 30 de miliarde “investite” în pachetul majoritar de acţiuni. Deci, a luat staţiunea de pomană! Nu au scăpat nici apa geotermală Sonda de lângă Casa de Cultură, care alimentează cea mai mare parte din Călimăneşti cu apă geotermală, nu a scăpat nici ea din mâinile grupului din fruntea staţiunii. Despre această sondă vă putem spune că figurează cum că ar da cam 18 litri pe secundă, însă din informaţiile noastre cifra mai exactă ar fi de 14 litri pe secundă. De aici, SC Călimăneşti – Căciulata SA preia pentru Pavilionul Central 6 litri pe secundă. Imaginaţi-vă că pentru restul oraşului mai rămân aproximativ 8 litri pe secundă. Cât de mare poate să fie jaful! Când s-a introdus apa geotermală la Călimăneşti, au-striecii au stipulat că aceasta va fi folosită DOAR de cetăţeni, nu şi de societăţile comerciale. După plecarea delegaţiei austriece, şmecherii de carton care pozează în şefii staţiunii şi-au alocat cu de la ei putere 6 litri pe secundă pentru Pavilionul Central. Pentru a fi căldură “din greu” în hotelul lor, era nevoie de această cantitate imensă. Pavilionul Central este una dintre cele mai jalnice unităţi de primire din Călimăneşti. În ceea ce priveşte izolaţia termică, aceasta este la pământ, iar “marii patroni” au considerat că e mai simplu să îşi ia ca ex-normator la firma “Carpaţi”, recunoscută ca fiind fosta firmă a Securităţii comuniste, bani de buzunar. Este mai simplu să ia, nestingheriţi, din bogăţiile solului călimăneştean tot ce e de luat! Petre şi Cotorceanu: “Noi vrem pământ!” Şi au primit! Asta au cerut cei doi “rechini” în urmă cu câţiva ani, şi asta au primit. Cu ajutorul unor consilieri din mandatele trecute, dar şi cu aprobarea tacită a celorlalţi, SC Călimăneşti – Căciulata a obţinut definitiv şi irevocabil pământul din jurul hotelurilor. Mecanismul este simplu. Printr-un schimb cu Primăria Călimăneşti, societatea a dat la schimb pământul pe care îl avea în…Dealul Viilor. Adică au dat pământul din Dealul Viilor – de la Dracu-n praznic – şi au luat pământ în Cozia, din jurul complexului hotelier. Şi ca să fie treaba treabă, Petre a dat ordin să se şi împrejmuiască, îngrădind accesul celorlalţi, iar turiştii trebuie să achite taxa de parcare. O fi bine?! Din ce în ce mai mulţi călimăneşteni se plâng de atitudinea lui de mare satrap, fiindcă din zi în zi aud replica marelui patron: “Sunteţi pe păşunea mea!” În continuare… Primim reacţii de la cei prăduiţi în această afacere. Şi de la prăduitori! Vom încerca să descoperim adevărul până la capăt. Cu siguranţă că aceşti opt ani de zile sunt presăraţi cu multe ilegalităţi, pe care cu timpul, în măsura în care le vom descoperi, vi le vom prezenta. Pentru că vrem sau nu, acestea sunt faptele unor oameni aşa cum au fost şi cum sunt. Vă mai putem spune că, din surse neoficiale, am mai aflat că Nicolae Petre şi Florea Cotorceanu au dosare penale, bine ţinute sub lacăt, la Poliţie. Poate că cineva…se va sesiza şi va face dreptate în această colosală fraudă, “demnă” de dat exemplu atunci când vine vorba de privatizări frauduloase în România.
|
|




























