 Indiscretii
Topul cu prazulLocul I – Pauza de protest
Peste 150 de dascăli, o mare parte de la Colegiul Naţional „Elena Cuza“ Craiova, au protestat săptămâna trecută, timp de o oră, în faţa Prefecturii Dolj împotriva retrocedărilor abuzive ale unor spaţii de învăţământ sau terenuri aferente şcolilor. Protestul a fost organizat de Uniunea Sindicatelor Independente din Învăţământ Dolj, afiliată la FSLI. Liderul sindicatului, Constantin Rada, a spus că acţiunea este menită să atragă atenţia tuturor autorităţilor, indiferent că este vorba despre Guvern, Ministerul Educaţiei, Parlament, Consiliul Judeţean, Inspectoratul Şcolar Judeţean, asupra faptului că activitatea şcolară a început să fie văduvită de terenuri şi spaţii de învăţământ. Ne bucură faptul că profesorii au reacţionat la tentativele de „schilodire“ a unităţilor de învăţământ. Cu toate astea, parcă să zicem că o reacţie ar fi fost bine-venită şi în momentul în care IŞJ Dolj a inaugurat un ditamai sediul, în care s-au investit miliarde bune, asta în condiţiile în care mai sunt elevi în Dolj care învaţă în săli de curs fără căldură şi care stau să se prăbuşească peste ei.
Locul II – Mirajul procentelor
Liderul PD-L, Emil Boc, a declarat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Craiova, că exclude orice variantă de alianţă cu vreun partid deoarece nu s-a gândit nimeni că partidul nu va obţine 51 de procente la alegerile parlamentare. „Ţinta noastră este să câştigăm alegerile cu majoritate. Nu intră în discuţie vreo alianţă cu alte partide pentru guvernare. Nu ne-am gândit la aşa ceva şi nici nu vrem să ne gândim, pentru că asta ar însemna să punem la îndoială din start forţa cu care venim în aceste alegeri. Nu vrem să facem supoziţii. Noi vom câştiga alegerile cu majoritate de voturi!“, a spus Emil Boc. La rândul său, prim-vicepreşedintele PD-L, Theodor Stolojan, a declarat că singura alianţă pe care partidul o ia în calcul pentru formarea guvernării este cea cu UDMR. „Ţinta noastră este să câştigăm alegerile şi să nu fim nevoiţi să facem alianţă cu cineva. Suntem sătui de alianţe care până la urmă să nu meargă“, a spus Stolojan. Acesta a mai spus că, prin eliminare, UDMR reprezintă singura variantă pentru formarea unei majorităţi în Guvern. „Cu PSD, dacă nu vor elimina nişte oameni de la conducere, care au fost implicaţi în tot felul de dosare pentru corupţie, nu vom face nicio alianţă. Având în vedere revenirea unora dintre vechii membri, nu încape nicio discuţie. Cu PNL, atât timp cât există un Bogdan Olteanu sau alte vipere, din nou nu se poate. PNG, dacă va atinge pragul, din nou nu reprezintă o variantă. Singurul partid care rămâne este UDMR“, a mai spus Theodor Stolojan. Acum, fără să-i spulberăm visele pedelistului Boc, trebuie să-i amintim acestuia că au trecut vremurile când un partid (în speţă PDSR) obţinea majorităţi absolute încă din primul tur. Şi-ar mai fi ceva. O vorbă din fotbal spune să nu-ţi faci iluzii, ca să n-ai deziluzii!
Locul III – Noi nu ne vindem ţara!
După ce autorităţile judeţene i-au refuzat politicos pe reprezentanţii societăţii germane Kirchoff Automotive, atunci când aceştia au venit să se intereseze de preluarea unei suprafeţe la Parcul Industrial Craiova, o altă firmă de subansamble auto dă piept cu birocraţia oltenească. Directorul Parcului Industrial Craiova, Liviu Monţescu, a precizat că este vorba despre compania Johnson Controls, producător de scaune auto, care mai are unităţi de desfacere la Colibaşi şi în Parcul Industrial Ploieşti şi care şi-a manifestat intenţia de preluare a două hectare de teren dotat cu utilităţi. Însă, potrivit datelor puse la dispoziţie pe site-ul Parcului din Craiova, niciun petic de pământ dintre cele zece hectare de teren ale unităţii nu este liber în prezent. Deşi cel puţin patru furnizori ai companiei americane Ford sunt interesaţi să facă investiţii de zeci de milioane de euro în judeţul Dolj, deocamdată nu s-au găsit terenuri disponibile pentru aceştia. Şi pentru a vedea imaginea în ansamblu, trebuie spus că firmele au fost îndrumate de mai-marii judeţului către autorităţile locale din oraşele Segarcea şi Filiaşi şi comunele Cârcea şi Gherceşti. Chiar dacă ar fi multe de spus în această chestiune, o să ne rezumăm la o singură întrebare, şi aia retorică: are cineva vreun interes să păstreze Craiova pe harta oraşelor sărace din România?
|
Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei.
Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.
Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.
|
|
 Well mcadamaia nuts, how about that.
Scris de PDhsHPsfUEAaeOB
 Now thats sbulte! Great to hear from you.
Scris de ybnBkudIErBvWuG
 Now thats sbutle! Great to hear from you.
Scris de slRSlbQsN
Buzatule, la loc comanda!
Reporter: A devenit PD-L un partid sau sunt încă două partide alipite artificial?
Emil Boc: Este o surpriză că într-un timp atât de scurt am reuşit...
|
Deputatul Mătuşa face cărţile pentru Odolbaşa?
Om de afaceri de succes şi iubitor de anonimat, Tudor Mătuşa, deputatul Partidului România Mare, pare să-şi fi pierdut busola politică în ultima vreme. Altfel nu poate fi interpretat gestul său de a deturna viitorul candidat al partidului la Primăria Şimnicului de Sus, Andrei Filip, spre Partidul Noua Generaţie, păstorit de Victor Odolbaşa....
|
PSD Vâlcea, pro şi contra Bombonel
Ion Câlea, Rovana Plumb, Aurel Vlădoiu, Mihail Popescu, Dumitru Persu, Ioana Liţă, Ştefan Prală, Constantin Rădulescu, Vasile Bleotu, Ion Tudor,...
|
„Salvaţi «Elena Cuza»!“
NU retrocedărilor nefondate!“. Sute de sindicalişti din Uniunea Sindicatelor Independente din Învăţământ Dolj ni s-au alăturat în războiul...
|
Garda de Mediu ajută copiii
Garda de Mediu, alături de Asociaţia pentru copii „Domino“, a organizat luni o licitaţie în care mai mulţi oameni de afaceri şi autorităţi...
|
Dascălii, victimele elevilor
Meseria de profesor a devenit una destul de greu de îndeplinit. Dacă nu ştii să te impui în faţa şcolarilor, viaţa îţi poate deveni un infern....
|
„Radiografie“ silvică pătată de nesăbuinţa guvernanţilor
Pe mapamond, cei angajaţi sau nu în acţiuni de protecţia mediului înconjurător consideră pădurile drept „plămânul verde“ ca sursă principală...
|
Banii pentru Nunta de aur, livraţi la domiciliu
Peste 70 de cupluri din municipiul Târgu Jiu, care au împlinit sau vor face anul acesta 50 de ani de la căsătorie, au avut parte de o distracţie pe...
|
Canalizarea cartierelor din Târgu Jiu, în proces de modernizare
Lucrările de reabilitare şi modernizare a reţelei de canalizare a municipiului Târgu Jiu au fost demarate de reprezentanţii municipalităţii încă de anul trecut. „Au fost demarate lucrările de canalizare în cartierul 1 Mai Vest, urmând ca de săptămâna viitoare, după licitaţie, să se înceapă lucrul în alte patru cartiere: Minerilor,...
|
„România are resurse pentru a îndeplini obiectivele Strategiei Lisabona“
Dezvoltarea durabilă şi întărirea pieţei comune în Uniunea Europeană pentru a face faţă tuturor provocărilor contemporane (globalizarea, schimbările...
| |
Frumoasa lunii februarie
Titlul de frumoasa lunii februarie i-a revenit Loredanei Mişu, încă de la începutul săptămânii ea reuşind să strângă cel mai mare număr de...
|
Pianistul Valentin Gheorghiu la 80 de ani
Sub genericul “Familia de pianişti Gheorghiu - Valentin Gheorghiu la 80 de ani”, marţi, 26 februarie, Filarmonica “Oltenia” din Craiova găzduieşte...
|
Festival naţional de folclor la Prundeni
În zilele de 23 - 24 februarie a.c., în comuna vâlceană Prundeni a avut loc faza finală a Festivalului Naţional de Folclor “Glasul cântecului...
|
Oaspeţi din Ţara Soarelui-Răsare
Joi, 28 februarie, Teatrul Liric „Elena Teodorini“ din Bănie a programat reluarea operei Turandot, de Giacomo Puccini. Conducerea muzicală aparţine...
|
Zilele „Marin Sorescu“
Primăria şi Consiliul Local din cadrul municipiului Craiova organizează în această perioadă festivalul literar-artistic sub genericul Zilele “Marin Sorescu”. “Memoria prozatorului şi poetului Marin Sorescu va dăinui de-a pururi în gândirea nu numai a oltenilor, ci şi a tuturor românilor. Factorii decizionali ai Primăriei şi Consiliului...
|
Omagiu creaţiilor brâncuşiene
Opera inconfundabilului sculptor gorjean Constantin Brâncuşi este apreciată şi elogiată la adevărata sa valoare şi pe meleagurile Occidentului. Scriitorul şi istoricul de artă şi literatură Serge Fauchereau (Franţa), un admirator şi preţuitor al lucrărilor neuitatului sculptor oltean, va prezenta joi, 28 februarie, în Sala Oglinzilor...
|
Consilierii de grădiniţă
Strânşi regulamentar în faţa primăriei încă de dimineaţă, o parte dintre consilierii locali din Coţofeni agitau cu spor spiritele înainte de...
| |
Drama lui Costin
Costin Bădoiu a murit în braţele familiei Pârvănescu. Nimeni nu poate preciza cu exactitate ora, dar cert este că la 17.55 Costin era întins pe...
|
Ilegalităţi la Primăria Băile Herculane
„Deşi pe parcursul a două luni de zile de control, dnul Nechita Vasile (arhitectul şef al staţiunii de pe Valea Cernei - n.red.) a recunoscut faţă...
|
Jaf pe banii statului
Omul care cunoaşte în amănunt toate jocurile de culise de la HIDROELECTRICA şi HIDROSERV şi-a asumat riscul şi a trimis oficialilor de la Bucureşti...
|
Mihai Stănişoară, omul din spatele cortinei
După ce Radu Timofte a lăsat liber locul din fruntea SRI, viaţa politică a început să se agite, fiecare partid încercând să-şi impună propriul...
|
Câtu, bun de plată
Despre actualul director tehnic al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi am mai scris în paginile săptămânalului Indiscret în Oltenia. Noi...
|
Mogonea, căutat la dosar
La ultimele alegeri locale din 2004, Dumitru Mogonea a fost ales ca primar al comunei Devesel de pe listele Alianţei Populare, condusă la nivel judeţean de actualul secretar de stat Virgil Daniel Popescu – sau Gălăgie jr. Circumscripţia electorală nr. 22 Devesel l-a validat pe Mogonea ca primar cu 707 voturi dintr-un număr de 1.332 voturi...
|
Liberalul Palaşcă pune batista pe afacerile democraţilor Hoară şi Manţog
Marcel Hoară, actualul director al Agenţiei, este acuzat de unii sindicalişti din mineritul mehedinţean, dar şi al bazinului Motru, că din calitatea...
|
Consiliul Judeţean, sufocat de nepotism
În toamna anului 2007, în baza Legii 544/2001 privind accesul la informaţiile de interes public, reporterul publicaţiei Indiscret în Oltenia formula...
|
Armaşu, primar în urma fraudelor la urne?
Ca să câştige alegerile din comuna Şimian pentru funcţia de primar, lui Constantin Armaşu i s-a pus în mişcare un adevărat sistem mafiot: judecători,...
|
Primar bogat, primar sărac, în Vâlcea
Aleşii locali au obligaţia să-şi reactualizeze şi să depună declaraţii de avere şi de interese anual până la data de 15 iunie, pentru anul fiscal...
|
Alutus, mon amour!
Deşi procurorii au decis neînceperea urmăririi penale împotriva administratorilor acestei firme, directorul Gogârnoiu a atacat în instanţă rezoluţia...
| |
Dacia şi Daewoo, „prinţesele“ şoselelor doljene
“Spune-mi ce maşină ai ca să-ţi spun cine eşti!” este mai mult decât o zicală pentru craioveni. Şi asta după o privire atentă în parcul...
|
Straiele de aur ale Ortodoxiei
Măicuţa Mihaela ne-a dezvăluit că preoţii îşi comandă veşmintele la Mănăstirea Clocociov de foarte mulţi ani. Să tot fie peste 20. Cam de...
|
Furculiţe la festinul artelor
Horia Nica şi-a repartizat lucrările pe cicluri: Cereşti, Muzică, Şah, Sport, Autovehicule, Zodiace, Diverse. Cităm selectiv în această ordine:...
|
La catedră, cu fluturaşul de pensie
Gubaucea, un nume cu greu desluşit pe plăcuţa de la intrarea în sat. Numele, dar şi poziţionarea localităţii pe harta judeţului Dolj i-au speriat...
| |
SPORT pentru SEX!
Astfel, viaţa sexuală a femeilor poate fi influenţată de mişcarea regulată. În urma studiilor s-a descoperit faptul că, după o şedinţă de mers...
| |
Bătuţi şi acuzaţi de CFR
Partida de la Cluj, în faţa liderului, nu le dădea prea mari şanse oltenilor, însă cu un sistem nou, 4-4-2, după ce în pregătiri au evoluat în...
|
Drumul spre Liga I trece prin Hunedoara
CSM Râmnicu Vâlcea a terminat turul de campionat pe poziţia a treia a clasamentului, iar conducerea din Zăvoi a avut o pauză competiţională agitată...
|
Tot mai aproape de retrogradare
Din păcate, nimic nou sub soare sau, mai nou, sub lumina reflectoarelor, pentru Pandurii Tg. Jiu. Circa 10.000 de suporteri olteni care au dorit să fie...
|
Un regat pentru trei puncte
E păcat că în negocierile cu Divinitatea n-am ştiut să fim pragmatici şi, în locul “minţii dintâi”, am cerut să ni se dea “mintea cea de...
| |
Omul Costin
Atunci când am primit vestea că bietul Costin a plecat dintre noi, primul meu gând a fost că totul este o păcăleală. Privind acum în urmă, acest...
|
O lacrimă şi un zâmbet
La fel ca majoritatea colegilor mei, pe Costin l-am cunoscut în urmă cu aproape un an şi jumătate, atunci când s-a alăturat echipei de la Indiscret....
|
Parfumul ultimei îmbrăţişări
Nu eram un apropiat al lui Costin, aşa cum se bat acum cu pumnii în piept unii “ziarişti” de conjunctură. Îi respectam de departe munca extraordinară...
|
Irealitatea teve
Deşi, sincer, n-aş fi vrut să ajung în situaţia de a scrie, din nou, despre Simona Fica, o mai veche cunoştinţă de-a noastră, iată că evenimentele...
|
Bătaia e ruptă din Rai
Aşa suna vechiul proverb, doar că el făcea clar trimitere la „educaţia” vremii, la civilizarea copilului în sistem de frică. A cam trecut vremea...
|
Cred Kosovo-tăm!
Declararea unilaterală a independenţei Kosovo – bilateral nici nu prea văd cum – a încins spiritele de partea sârbă. Europa însăşi s-a divizat,...
| |
Topul cu prazul
Locul I – Pauza de protest
Peste 150 de dascăli, o mare parte de la Colegiul Naţional „Elena Cuza“ Craiova, au protestat săptămâna trecută, timp de o oră, în faţa Prefecturii Dolj împotriva retrocedărilor abuzive ale unor spaţii de învăţământ sau terenuri aferente şcolilor. Protestul a fost organizat de Uniunea Sindicatelor Independente...
| |
Curat murdar la spital!
Indolenţă, bătaie de joc, nepăsare. Aşa s-ar putea descrie gestul la care recurg câteva cadre medicale din Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova....
| | |
 Cele mai citite
 Comentarii Recente
 Parteneri
 Pusculita cu mânjiti
 Arhiva
|