![]()
Voteaza Articolul
2470 cititori
Deces prin incompetenţă la Spitalul Judeţean VâlceaMilitarul Florea Popescu a fentat moartea în Bosnia, ca să piară pe mâna medicilor autohtoniDupă ce în anii 90 a păcălit moartea în războiul din Bosnia, unde ca militar român s-a aflat în misiune, Florea Popescu, în vârstă de doar 41 de ani, a decedat la începutul acestui an într-o ambulanţă care îl plimba de la un spital la altul, prin Râmnicu Vâlcea. Ceata de medici care l-a consultat, înainte sau după deces, nu este în stare sau se preface că nu poate stabili motivul morţii sale fulgerătoare. de Marielena Popa Florea Popescu, decorat de Ion Iliescu cu „Virtutea militară” pentru participarea la misiunea din Bosnia, a căzut victimă poate unei boli ascunse şi galopante, dar şi actului medical de slabă calitate din spitalele Vâlcii, cunoscut, de altfel, la nivel naţional.
Pe scurt, povestea este următoarea: în ziua de 1 ianuarie, bărbatul acuză dureri în gât. Ia o tabletă de algocalmin şi una de zanucil, apoi adoarme. Noaptea se trezeşte, acuzând că nu mai poate respira. Este dus la Spitalul de Urgenţă Râmnicu Vâlcea, însoţit de prietena sa şi de un vecin. Are 40 de grade febră, nu poate vorbi, nu poate respira şi îşi ţine degetul într-o parte a gâtului, făcând semne că, dacă apasă în această zonă, se simte ceva mai bine. La „Primiri urgenţe” i se administrează 15 fiole de hemisuccinat, i se face o perfuzie în care se introduce şi un algocalmin. Este ajutat să respire artificial, pe nas, şi trimis la secţia ORL a Spitalului nr. 2. Pleacă, într-o ambulanţă, neînsoţit de asistenţă de specialitate, ci doar de prietena sa, brancardier şi şofer, deşi era într-o evidentă criză. La Spitalul nr.2, pacientul este văzut de medicul ORL Emilia Ungureanu, care spune că acest caz nu este de competenţa sa, iar bolnavul este retrimis la Spitalul de Urgenţă. Doctoriţa Ungureanu acceptă totuşi să îl însoţească pe cel aflat în criză, în drumul său spre Spitalul Judeţean de Urgenţă, care avea să fie ultimul... Ambulanţa ajunge în curtea spitalului, însă pacientul este pe moarte. Dr. Ungureanu îi face, în maşină, în disperare de cauză, o traheotomie (intervenţie chirurgicală prin care se practică o incizie în partea superioară a traheei, în axul său lung, de preferinţă la nivelul inelelor traheale 3- 5, în scopul de a permite pe această cale respiraţia). Cu alte cuvinte, cu un cuţit, îi face o tăietură în zona gâtului. Bărbatul, masiv, de 1,82 m şi peste 100 kilograme, nu mai are, potrivit spuselor prietenei sale, reacţii din acel moment. Este dus plin de sânge cu targa la secţia de unde plecase iniţial şi unde se constată decesul. Ce bine pentru medici: „familia nu a făcut nicio sesizare!...” La presiunile mass-mediei locale şi centrale, la Spitalul Judeţean de Urgenţă a avut loc, după moartea bărbatului, o conferinţă de presă la care au participat Georgeta Sălişte, managerul acestei instituţii, Emilia Ungureanu, medicul ORL-ist care a efectuat traheotomia lui Florea Popescu, doctorul Laurenţiu Holerga, doctorul Adrian Pătrulescu, preşedintele Colegiului Medicilor, Daniel Roncea, medicul necropsier, doctorul Florin Nicolae, şeful Unităţii de Primiri Urgenţe. Întreaga conferinţă s-a desfăşurat, în afara explicaţiilor în care toţi medicii s-au disculpat, sub dominanta liniştitoare pentru aceştia: „Nimeni din familie nu a făcut vreo sesizare, până astăzi, cu privire la acest caz”. Prin urmare, potrivit doctorului Adrian Pătrulescu, „până la această oră, la Colegiul Medicilor nu este un caz în ancheta comisiei de disciplină”. Doctoriţa Ungureanu crede că a făcut bine că l-a tăiat la gât Medicul ORL-ist Emilia Ungureanu, aflată de gardă în noaptea de 1 spre 2 ianuarie, a declarat următoarele: „Am fost solicitată în jurul orei 4.30 pentru un pacient cu insuficienţă res¬piratorie. Asistenta era deja lângă el. Nu suporta oxigenul în gură, nu voia sub nicio formă să deschidă gura. Respira bine în picioare, în schimb. Am încercat să îi deschid gura, să mă uit în gât. Cum eu sunt o persoana scundă, a trebuit să mă urc pe canapea. Nu a vrut sub nicio formă să deschida gura, îmi făcea semne că nu poate să respire. Am rugat infirmiera să-mi aducă trusa de traheotomie şi am urcat în ambulanţă cu dânsul. Nu a durat mai mult de un minut, un minut şi jumătate, până a adus trusa. Soţia lui mi-a spus că a fost la Urgenţe şi i s-a făcut pacientului hemisuccinat. Am urcat cu dânsul în salvare unde nu am putut nici pe targă să-l culc, numai în picioare putea să respire. Acesta era simptomul dominant. Nu avea tiraj sau cornaj. Era o insuficienţă respiratorie mixtă, nu era laringiană. Am mers de mână în salvare până aproape de intrarea în spital. Când să ajungem pe aleea de la intrarea spre spital, a căzut în ambulanţă. Singurul gest pe care puteam să-l fac a fost să încerc să-i fac traheotomie, să poată respira. Practic, nu ştiam de ce nu respiră. I-am făcut incizia la piele, a sângerat, i-am făcut hemostaza, i-am palpat traheea, l-am tamponat. După asta, l-am băgat în Unitatea de Primiri Urgenţe cu tamponul la gât. L-am intubat împreună cu doctorul Slabu, am intrat foarte uşor pe corzi, nu avea nimic laringian. L-am intubat, l-am ventilat, perfuzia mergea. Am chemat anestezistul şi nu a răspuns la manevrele de resuscitare. Totul s-a petrecut extrem de repede. A fost într-adevăr o urgenţă. Lucrez de 20 de ani la ORL şi am mai făcut traheotomii. Eu consider că nu a fost un caz de ORL. Insuficienţa respiratorie nu a fost de natură ORL. Numai rezultatele analizelor pot spune care a fost cauza acestei insuficienţe respiratorii.“ Necropsierul nu ştie ce a avut Popescu de a murit. Ştie ce n-a avut! Şi medicul Daniel Roncea, cel care a necropsiat cadavrul, a dat din umeri: „Deocamdată nu ne putem pronunţa care este cauza acestei insuficienţe respiratorii. Pot spune însă ce nu avea acest bolnav. Am informat familia că acest pacient nu a murit din cauza secţionării vreunui vas. Nu avea semne clare de anemie. Nu avea probleme obstructive la nivelul gâtului, fie interne sau externe. Noi am bănuit că a avut un abces sau o tumoră care a produs această insuficienţă respiratorie. De la familia lui am aflat că pacientul acuza aceste probleme încă de la Crăciun, a temporizat totul dorind să treacă Sărbătorile. Totul a pornit practic după Revelion, în noaptea de 1 spre 2. Eliminând aceste cauze din sfera ORL, rămâne de stabilit cauza acestei insuficienţe. Văd că citiţi acel buletin de deces. El este certificatul constatator al decesului, necesar pentru înhumarea pacientului, unde nu se trec toate cauzele. Avea, la 41 de ani, un grad de arteroscleroză cerebrală, cam mult pentru această vârstă, avea şi o lipomatoză. Atâta timp cât nu s-a găsit o cauză reală, s-a trecut acel stop cardiorespirator. În ceea ce priveşte insuficienţa cardio-respiratorie, aceasta poate avea nenumărate cauze. Pacientul nu consumase alcool, avea alcoolemia 0. Avea anumite probleme organice, hepatice, cardiace. Rămâne de văzut dacă este vorba de o pneumonie virotică, de o viroză sau poate de o intoxicaţie, însă până nu facem toate analizele nu putem şti cu certitudine“, a spus medicul legist. Practica transportării urgenţelor fără asistenţă medicală este una „normală” Cât despre faptul că Florea Popescu a fost transportat, de la un spital la altul, fără să poată respira, fără să fie însoţit de un cadru medical, medicii au spus că aceasta este o practică normală, întrucât linia de gardă nu are voie să părăsească secţia fiindcă sunt posibile modificări în starea de sănătate a pacienţilor internaţi. Mai mult, au susţinut că pacientul nu necesita medic în acel moment! Şi medicii de la UPU s-au disculpat: „Nu puteam să-l internăm în secţia Reanimare fără un diagnostic. Toate cadrele medicale participante la acest trist bilanţ al morţii lui Florea Popescu au fost de acord că asistenţa de urgenţă pavilionară nu este benefică actului medical şi că se impune necesitatea aducerii într-o singură secţie a serviciilor de urgenţă”. “Când se va întâmpla aceasta?”. „De ce ne întrebaţi pe noi?”, au întrebat la rândul lor medicii.
Comentariile nu au nici un rost ,am vazut si am auzit multe cazuri dar toate raman la stadiul de stire nationala iar dupa un timp se uita .Nimic nu se schimba la Valcea .Incompetenta si goana dupa bani raman pe primul loc din pacate.
Scris de mihaela ...38 ani
|
|



Comentariile nu au nici un rost ,am vazut si am auzit multe cazuri dar toate raman la stadiul de stire nationala iar dupa un timp se uita .Nimic nu se schimba la Valcea .Incompetenta si goana dupa bani raman pe primul loc din pacate.
























