Învăţământ la mâna a doua

Persoanele care au renunţat la cursuri şi vor să reia şcoala, din motive care nu le vom aborda, pot face acest lucru doar în cadrul anumitor unităţi şcolare. Acelea cunoscute drept şcolile săracilor. În judeţul Olt sunt doar câteva. Mai-marii din învăţământ se laudă cu programul ,,A doua şansă”, în cadrul căruia îşi reiau educaţia mai multe zeci de persoane trecute de vârsta şcolară. În acest program discriminatoriu, din punctul nostru de vedere, sunt cuprinse: Şcoala nr. 1 Slatina, o şcoală din Piatra Olt, Şcoala de Arte şi Meserii din Caracal şi Şcoala ,,Bunavestire” din Grădinari. Cei mai mulţi dintre adulţii ce s-au întors în bănci, 27, învaţă la şcoala slătineană. Alţi 20 de adulţi care au ales să-şi reia educaţia învaţă la Grădinari, la ,,Bunavestire”.
Pe lângă acest program destinat adulţilor care au renunţat la cursuri cu cel puţin patru ani în urmă, guvernanţii au decis să iniţieze un altul destinat tinerilor sau adulţilor care au făcut o întrerupere a cărei vechime este de minimum doi ani.
Deşi, în mare, elevii acestor şcoli beneficiază de aceleaşi drepturi ca şi elevii de la cursurile normale, programele au caracter discriminatoriu prin faptul că mulţi dintre cei ce le frecventează nu sunt supuşi de profesori aceloraşi rigori precum elevii ce învaţă la vârsta la care este normal să achiziţioneze cunoştinţele necesare. Oricât de mult ar dori să obţină performanţă, nu pot face acest lucru deoarece ei nu-şi pot stabili un reper la care să se raporteze şi cu care la o adică să concureze, decât din persoane aflate în aceeaşi situaţie, ce beneficiază de aceeaşi indulgenţă şi lipsă de exigenţă. Completându-şi studiile alături de elevii din clasele corespunzătoare cunoştinţelor lor, lucrurile ar sta altfel.

Rromii şi educaţia, în sistem favorizant
Mai-marii din educaţie s-au gândit ei ce s-au gândit şi au ajuns, în urmă cu câţiva ani, la concluzia că nu ar fi rău să înfiinţeze nişte clase speciale de rromi, în cadrul unor şcoli care nu emit pretenţii. Astfel de clase au fost înfiinţate, cu preponderenţă, la şcolile din localităţile în care cetăţenii de etnie rromă există într-un număr important. Cele mai cunoscute astfel de clase sunt cele de la Şcoala nr. 1 din Slatina şi Şcoala nr.6 din Caracal.
Gestionarea problemelor din aceste unităţi de învăţământ este grea. Pe de o parte, o problemă o reprezintă formarea claselor, ştiut fiind faptul că rromii nu pun un accent deosebit pe educaţie, mulţi refuzând să-şi trimită copiii la şcoală, iar o alta este reprezentată de asigurarea cu personal didactic a claselor speciale. Asta pentru că, pe de o parte, nu s-a creat încă un corp profesoral de etnie rromă, iar pe de alta, majoritarii refuză să predea la astfel de clase, invocând, de obicei, considerente ce ţin de igienă.

Discriminaţii, încântaţi
Cei ce frecventează cursurile acestor clase speciale, indiferent în cadrul cărui program au fost înfiinţate, sunt încântaţi de şansa de a obţine finalizarea cursurilor unui ciclu educaţional, fără un stres prea mare. Atunci când totuşi vor să înveţe ceva şi nu pot, apelează la copii şi chiar la nepoţi pentru a le mai explica ceea ce le-au predat doamnele la şcoală. Uneori, elevii beneficiari ai programului ,,A doua şansă” sunt în aceeaşi clasă cu urmaşii. Dacă nu cu nepoţii, atunci cu copiii. Ei nu merg la şcoală pentru a învăţa ceva. Cei mai mulţi au nevoie de un document care să le ateste o anume educaţie pentru a-şi păstra locul de muncă. Cine ar mai angaja în ziua de astăzi un analfabet, când a devenit aproape o regulă absolvirea unei facultăţi, existând o puzderie de unităţi de învăţământ superior care, după modelul acestor şcoli, oferă diplome pe bandă rulantă?
Cel mai vârstnic elev de la Şcoala nr.1 Slatina, care a profitat de cea de a doua şansă oferită de guvernanţi, în ceea ce priveşte educaţia, are 52 de ani. El nu este singurul din familie care a ajuns la concluzia că proverbul ,,Ai carte, ai parte” este adevărat şi trebuie aplicat chiar dacă la o vârstă la care alţii au renunţat şi la muncă, stând cuminţi acasă, şi aşteptând factorul poştal să le aducă pensia.
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt susţin că marele merit al acestor programe îl reprezintă aducerea în băncile şcolilor a femeilor de etnie rromă, fapt ce denotă o deschidere spre emanciparea acestora, cunoscut fiind faptul că ele, în procent de peste 90%, nu merg la şcoală sau, dacă o fac totuşi, abia de reuşesc să treacă de primele două clase.

Lecţii de supravieţuire
În aceste şcoli ale săracilor sau de ,,mâna a doua”, cum mai sunt numite, întâlneşti oameni care au învăţat foarte bine o lecţie: cea a supravieţuirii. Pe care nu şi-au însuşit-o la aceste unităţi de învăţământ şi nici nu a fost predată de un dascăl. Le-a fost atribuită de societate, în timp. Unii au învăţat-o fără să ştie alfabetul şi au transmis-o mai departe fără să aibă nevoie de diploma în posesia căreia doresc să intre în urma absolvirii unuia dintre programele demarate de minister. Lecţia însuşită de ei i-a ajutat să găsească soluţii pentru problemele ce li le ridică în cale chiar statutul lor de... oameni săraci, aflaţi la periferia societăţii, care abia de fac rost de cele necesare hranei zilnice. Dar ce mai contează problemele lor atâta timp cât guvernanţii mai pot bifa o realizare: educarea acestora şi reducerea numărului analfabeţilor.
Dacă tot ne-am referit la lecţiile însuşite de elevii cei mai săraci din judeţ, trebuie spus că la fel de preţioase sunt şi acelea primite de la elevi de către dascălii şcolilor săracilor.