Indiscret Actualitate

Demisie cu iz politic la SJU Vâlcea


Georgeta Sălişte, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, a fost somată, săptămâna trecută, de către ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, să demisioneze din funcţie, din cauza unor declaraţii care, de fapt, nu îi aparţin. Sălişte nu a dat însă buzna să demisioneze. Salvarea i-ar putea veni managerului SJU, care este membră a Partidului Democrat -Liberal (PD-L), exact de la cine te aştepţi mai puţin: deputatul liberal Emilian Frâncu.

de Marielena Popa

Ministrul sănătăţii îi ceruse, joi, 10 ianuarie a.c., lui Sălişte demisia, pe un ton categoric, ce nu permitea replică. Motivul invocat a fost faptul că în data de 2 ianuarie, deci cu o săptămână înainte, murise un om care fusese plimbat timp de două ore cu ambulanţa de la o secţie la alta a SJU.

Deranjat, mai degrabă, că a fost denigrat sistemul, decât că a murit un om
Însă, aşa cum s-a manifestat, Nicolăescu a părut mai curând deranjat de o declaraţie pe care în mod eronat i-a atribuit-o lui Sălişte, potrivit căreia funcţionarea spitalului în trei clădiri, aflate la distanţe mari una de cealaltă, creează probleme în calitatea actului medical: “Directoarea Spitalului de Urgenţă Râmnicu Vâlcea îşi aduce aminte acum că nu se pot rezolva urgenţele, pentru că spitalul funcţionează în trei clădiri. Dar până acum nu a funcţional la fel? Astfel, dânsa îşi ascunde neputinţa, incompetenţa. Stimată doamnă, ori vă daţi demisia, ori vă dăm noi afară! Aştept demisia dumneavoastră, pentru că puneţi în pericol viaţa oamenilor”. Numai că nu Sălişte făcuse astfel de afirmaţii, ci alţi colegi de-ai săi, dar şi aceia în mod destul de ambiguu. Dată fiind această situaţie, îşi face loc ideea că ministrul a gândit cam aşa: “Adică, după ce că este PD, mai denigrează şi sistemul!”

Managerul nu e medic
În data de 2 ianuarie, Florea Popescu, în vârstă de 42 de ani, decorat cu Virtutea Militară de către Ion Iliescu, fostul preşedinte al României, pentru participarea la misiunea de pace din Bosnia, a decedat din motive încă neelucidate, într-o ambulanţă. Acesta fusese plimbat mai multe ore de la o secţia la alta a SJU, fără să i se stabilească un diagnostic precis. Numai că ministrul sănătăţii nu a extins măsurile la nivelul medicilor care l-au pasat pe bărbat de la o secţie la alta, ci a căşunat pe Georgeta Sălişte, managerul spitalului, care este economist şi nici măcar nu l-a văzut pe Florea Popescu în periplul său fatidic prin SJU. Atribuţiile unui manager de spital sunt în genere de ordin administrativ şi nicidecum medical: un manager elaborează planul de dezvoltare a spitalului pe perioada mandatului, în baza propunerilor scrise ale consiliului medical; elaborează regulamentul de organizare şi funcţionare, regulamentul intern şi organigrama spitalului, în urma consultării cu sindicatele, conform legii; elaborează proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al spitalului, pe baza centralizării de către compartimentul economico-financiar a propunerilor fundamentate ale conducătorilor secţiilor şi compartimentelor din structura spitalului. De asemenea, urmăreşte realizarea indicatorilor privind execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli pe secţii şi compartimente, asigurând sprijin şefilor de secţii şi compartimente pentru încadrarea în bugetul alocat etc.

Nu a demisionat. Încă!
Georgeta Sălişte nu a dorit, până la data apariţiei acestui material, să spună dacă va demisiona sau nu şi nici nu a făcut alte comentarii. Cert este că, la patru zile după ce ministrul îi ceruse demisia, nu demisionase. Deputatul liberal Emilian Frâncu declarase însă într-un cerc restrâns că va încerca în această săptămână să stea de vorbă cu ministrul, pe care să îl înduplece ca să revină la sentimente mai bune.

Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei. Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.

Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

Nume:
Comentariu:
Ţurţuriada instituţiilor doljene

Ţurţuriada instituţiilor doljene

O echipă de „indiscreţi“ înarmaţi cu un aparat de fotografiat a luat oraşul la rând pentru a depista instituţiile publice care nu îşi fac...
Poliţiştii au spart bilanţul în capul lui Diaconu

Poliţiştii au spart bilanţul în capul lui Diaconu

Departe de ochii iscoditori ai presei, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj şi-a făcut bilanţul pe anul trecut. Pe lângă gazde, a se citi...
Elevii Deprind bişniţa de pe băncile şcolii

Elevii Deprind bişniţa de pe băncile şcolii

Manuale de matematică, fizică, chimie, biologie, informatică, engleză sau istorie sunt cărţile care se regăsesc pe lista elevilor dispuşi să le...
Demisie cu iz politic la SJU Vâlcea

Demisie cu iz politic la SJU Vâlcea

Ministrul sănătăţii îi ceruse, joi, 10 ianuarie a.c., lui Sălişte demisia, pe un ton categoric, ce nu permitea replică. Motivul invocat a fost...
Simţ civic cu... arcanu

Simţ civic cu... arcanu

Potrivit directorului Direcţiei de administrare a patrimoniului public şi privat din subordinea Primăriei Slatina, Ana Anghel, acţiunea de deszăpezire...
Rechizitoriul ruşinii

Rechizitoriul ruşinii

Membrii familiei lui Daniel Ionaşcu, tânărul în vârstă de numai 18 ani, care în luna iunie a anului trecut a fost omorât de Cornel Croitoru, fiul...
Învăţământ la mâna a doua

Învăţământ la mâna a doua

Persoanele care au renunţat la cursuri şi vor să reia şcoala, din motive care nu le vom aborda, pot face acest lucru doar în cadrul anumitor unităţi...
Haos în facturarea energiei electrice, la Vâlcea

Haos în facturarea energiei electrice, la Vâlcea

Anunţată cu surle şi trâmbiţe în 2005 ca fiind cea mai reuşită privatizare în domeniul energetic, vânzarea pachetului majoritar al SC Electrica...
Răducănoiu a servit, ospătarii s-au cinstit

Răducănoiu a servit, ospătarii s-au cinstit

Ca în fiecare ianuarie, la două săptămâni după intrarea în noul an, ospătarii craioveni îşi agaţă uniformele şi şorţurile în cui şi îmbracă...
 
Mihai Eminescu, serbat în Craiova

Mihai Eminescu, serbat în Craiova

Aparţinând poporului român, după cum însuşi poetul mărturiseşte, “Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor, cum soarbe soarele un nour de aur...

La pupitrul dirijoral - un italian

Recentul concert extraordinar de Anul Nou, desfăşurat la Filarmonica “Oltenia” Craiova, a fost dirijat de maestrul Octav Calleya (Spania). Vineri, 18 ianuarie, tot în cadrul filarmonicii craiovene, va avea loc un concert de muzică italiană sub bagheta unui dirijor italian şi anume Pier Giorgio Calabria, la flaut, Cristina Bojin. Melomanii...
Calangiu, aleasă pentru a obloji rănile liberale

Calangiu, aleasă pentru a obloji rănile liberale

Duminică, 13 ianuarie, la Filarmonica “Oltenia” din Craiova s-a desfăşurat adunarea generală a Organizaţiei municipale a PNL Craiova. Aproximativ...
 
Elevii de la Grupul Şcolar “Traian Vuia” învaţă pe morminte

Elevii de la Grupul Şcolar “Traian Vuia” învaţă pe morminte

Dacă s-ar afla că Grupul Şcolar “Traian Vuia” din Craiova este construit peste un cimitir şi că în fiecare an moare câte un elev, scenariştii...
INCOMPATIBILI LA AMBULANŢA MEHEDINŢI

INCOMPATIBILI LA AMBULANŢA MEHEDINŢI

Gheorghe Tudorescu, de 42 ani, din localitatea Ponoarele, şi Stelica Amza, de 60 ani, din Gârla Mare, au decedat deoarece ambulanţele solicitate nu...
„Găurile negre” ale primăriei din Băile Herculane

„Găurile negre” ale primăriei din Băile Herculane

„Subliniem – se arată în concluziile trase de inspectorii Curţii de Conturi Caraş-Severin – că în anul 2006 nu mai putea fi efectuată recepţia...
Lemnul, mai căutat decât aurul

Lemnul, mai căutat decât aurul

De când a început sezonul rece, zi de zi ne ajung la urechi ştiri legate de furturi de material lemnos. Poliţiştii, jandarmii şi angajaţii ocoalelor...
VIP-urile oltene se asigură

VIP-urile oltene se asigură

Niculina Stoican ne-a vorbit direct de pe scaunul de la coafor despre cât şi cum a decis să investească în asigurări. Pentru cântăreaţa de muzică...
 
Dragostea, o artă

Dragostea, o artă

Bărbaţii visează femei frumoase, iar noi, femeile, bărbaţi buni. Şi, ca să condimentez puţin, bărbatul se bucură, femeia se foloseşte! Viaţa...
 
7 Sport
Cadoul de Crăciun întârziat

Cadoul de Crăciun întârziat

quot;Aşa cum am spus eu anul trecut s-a adeverit. Florin Costea a fost convocat la echipa naţională şi sper ca de acum să fie convocat cu regularitate....
Un nou Inceput pentru Pandurii

Un nou Inceput pentru Pandurii

Odată cu reunirea lotului formaţiei de primă ligă Pandurii Tg. Jiu, surprizele nu au întârziat să apară la gruparea de fotbal olteană. Printre...
Teixeira este sigur că va scăpa Pandurii de la retrogradare

Teixeira este sigur că va scăpa Pandurii de la retrogradare

La prima conferinţă de presă oficială ţinută de antrenorul Joaquim Teixeira în cantonamentul de la Quinta do Pinheiro al echipei Pandurii, portughezul...
Nimic nou pe Frontul de Est

Nimic nou pe Frontul de Est

După acalmia Sărbătorilor de iarnă, arbitrate pacifist de către bucătarii de top, Liga lui Mitică a ieşit la încălzire. Patronii de cluburi (frumoşii...
CSM s-a transformat în „Pandurii II”

CSM s-a transformat în „Pandurii II”

CSM Râmnicu Vâlcea este prima echipă din eşalonul al doilea care şi-a reluat pregătirile în anul 2008 încă de pe 7 ianuarie. Echipa antrenată...
Oltchim o pierde pe Gâlcă?

Oltchim o pierde pe Gâlcă?

Extrem de densă a fost săptămâna trecută pentru Oltchim Râmnicu Vâlcea, campioana en-titre a României. Chimistele au pierdut la limită marele...
De-asta erau bune anticipatele

De-asta erau bune anticipatele

Pentru cei care şi-au imaginat că lucrurile se vor linişti între premier şi preşedinte, debutul noului an le-a dat peste cap previziunile. Întreaga...
Norica – o altfel de Monica

Norica – o altfel de Monica

Aşa cum era de aşteptat, numele viitorului ministru al justiţiei, funcţie rămasă vacantă după scoaterea din circuit a nefericitului Tudor Chiuariu,...
Popor fără… scaun

Popor fără… scaun

Deunăzi, un amic mi se plângea că, la firma la care lucrează, s-au împuţinat scaunele. Mobilierul vechi, deh, n-a mai fost înnoit de mult, dar nu...
10 platitudini despre Eminescu

10 platitudini despre Eminescu

Platitudinea 1. 15 ianuarie este ziua de naştere a poetului nostru naţional. Platitudinea 2. În afara ofrandelor simbolice, aceasta nu are nicio importanţă....

Topul cu prazul

Locul I – Carol I a rămas... statuie Primarul Craiovei, Antonie Solomon, a dezvelit, la sfârşitul săptămânii trecute, statuia regelui Carol I, amplasată în faţa Colegiului Naţional cu acelaşi nume. „Carol I a fost primul rege al românilor, iar noi, oltenii, vrem să fim primii dintre români. Această statuie este încă un pas în proiectele...

7 zile

Luni, 7 ianuarie. Săptămâna începe sub nămeţi. Copiii din trei sate doljene nu pot ajunge la şcoală din cauza drumurilor înzăpezite. Copiii din Mehedinţi se confruntă cu aceeaşi problemă. Un craiovean se spitalizează, fiind împuşcat în picior în urma unui scandal între îndrăgostiţi. Două bătrâne din Vâlcea ard de vii din cauza...

Indiscreţii de Olt

În timp ce la Slatina a nins abundent, stratul de zăpadă fiind unul consistent, edilul municipiului, Darius Vâlcov, a ales să-şi ia concediul de odihnă. Şi nu, slavă Domnului, că ar fi avut o problemă personală, ci pentru a se distra la schi în Austria. Ca să nu apară probleme cât timp el nu se află în Slatina, a dat dispoziţie ca...

Indiscreţii de Gorj

Edilii gorjeni nu se grăbesc să-şi completeze declaraţiile de avere. Deşi mulţi s-au îmbogăţit într-un an cât alţii în şapte, primarii se dau quot;răniţiquot; şi îşi caută scuze pentru că nu au avut timp să-şi declare averea. Unul dintre aceştia este primarul oraşului Turceni, Ion Dumitraşcu, care se declară sărac lipit pământului,...

Indiscreţii de Mehedinţi

Mica publicitate din reşedinţa judeţului Mehedinţi este a dracului de mare. Mare cât grădina lui Dumnezeu. Este un loc pentru toţi ciudaţii şi toţi frustraţii care se întrec în oferte şi în cereri. Găseşti... de toţi pentru toate. Exemple: „Tânăr, 35 ani, căsătorit, dotat 22 cm, potent, caută doamne neglijate sexual sau abandonate....

Indiscreţii de Vâlcea

Un ofiţer de la Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) ne-a şoptit că Gheorghe Robu, care s-a înscris la examenul pentru postul de inspector-şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea, la concurenţă cu actualul adjunct, Florian Marin, nu are nicio şansă să câştige concursul. Şi ne-a mai şoptit ceva: asta nu înseamnă...
Deces prin incompetenţă la Spitalul Judeţean Vâlcea

Deces prin incompetenţă la Spitalul Judeţean Vâlcea

Florea Popescu, decorat de Ion Iliescu cu „Virtutea militară” pentru participarea la misiunea din Bosnia, a căzut victimă poate unei boli ascunse...
 
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Pusculita cu mânjiti
Indiscret Arhiva