 Special
Frumoasa Anului Încă un an de cârcoteli, dezvăluiri şi anchete a trecut pentru „indiscreţi“ şi pentru deja celebrul concurs în care le-aţi cunoscut şi votat pe cele mai frumoase dintre oltence. La sfârşit de an, tragem linie şi vă propunem o călătorie în timp printre cele mai mari punctaje obţinute de oltence în anul ce stă să treacă. de Ramona Istrate Anul acesta a avut încă din prima lună semne bune pentru fetele care s-au luptat pe seama primului loc al podiumului Indiscret. Cele mai bune roade au fost culese în acest an de Codruţa Constantinescu, din Craiova, care a obţinut cel mai mare punctaj, intrând astfel în paginile de istorie ale concursului. Codruţa a fost declarată „Frumoasa lunii aprilie“ după ce a adunat 15.000 de puncte, lăsând-o în urmă pe ocupanta locului doi cu mai bine de 1.000 de voturi. Pe atunci, frumoasa olteancă avea numai 15 ani şi era elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional “Elena Cuza“. Se considera o fire optimistă, vorbăreaţă şi plină de viaţă, iar visul său era să devină medic într-o ţară străină. Deşi în săptămâna concursului spunea că „nu există prieteni“, văzută cu coroniţa de câştigătoare pe cap aceasta a recunoscut: „Nu mă aşteptam să câştig. Celelalte fete erau mult mai drăguţe şi mă aşteptam să câştige una dintre ele. M-au votat toţi prietenii şi toate cunoştinţele, iar asta s-a văzut. După ce şi-au dat seama că am cele mai multe voturi şi că am câştigat, au început toţi să mă sune. Şi acum toată lumea mă felicită. A fost pentru prima dată când am participat la un concurs de genul acesta şi mă bucur că am făcut-o”, ne-a spus Codruţa.
Mergând mai departe printre legendele concursului „Frumoasa lunii“, descoperim o altă campioană la numărul de puncte acumulate. Aceasta este Anca Mihaela Cioroianu, din Craiova, care a primit din partea vizitatorilor site-ului Indiscret.ro 10.257 de voturi, devenind astfel ocupanta primului loc al concursului, din prima lună a anului 2007. Anca se înscrie în cartea recordurilor concursului la două capitole. Pe lângă numărul mare de puncte acumulate în săptămâna de votare, aceasta a reuşit să înscrie şi la numărul de voturi cu care a lăsat-o în spate pe ocupanta locului doi din aceeaşi lună, mai bine de 3.000 de voturi. „Frumoasa lunii ianuarie“ era pe atunci studentă în anul I la Facultatea de Ştiinţe Economice din Craiova şi se considera o fire sensibilă, prietenoasă şi comunicativă. Mottoul care atunci spunea că o ajută să fie mereu optimistă, “Să speri în orice, căci viaţa este ea însăşi o speranţă”, a făcut-o să plece acasă cu titlul de „Frumoasa lunii ianuarie“ şi cu premiul Indiscret. “M-am bucurat că am putut să particip la acest concurs. A fost ceva nou pentru mine şi sunt fericită că am câştigat. Nu am fost sigură că voi câştiga pentru că toate fetele au fost drăguţe. Am foarte mulţi prieteni care m-au votat, iar acum se bucură alături de mine”, spunea Anca după încheierea concursului.
Trecerea în revistă a celor mai mari „scoruri“ obţinute de oltencele frumoase ale anului 2007 se încheie cu Roxana Dijmărescu, din Craiova, care a devenit ocupanta locului I la concursul din luna septembrie. Cele 11.096 de puncte „împuşcate“ în săptămâna de votare, au adus-o pe Roxana printre cele mai apreciate câştigătoare din acest an. Nici distanţa la care s-a poziţionat faţă de ocupanta locului doi din aceeaşi lună nu este de neglijat. Roxana i-a luat-o acesteia înainte cu mai bine de 1.000 de voturi, iar titlul a devenit astfel indiscutabil. „Frumoasa lunii septembrie“ are 21 de ani şi este studentă în anul III la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice din Craiova şi îşi doreşte să devină un PR de succes. Se consideră o fire sociabilă, altruistă şi perseverentă. „Nu îmi vine să cred că am câştigat. Am adunat peste 11.000 de voturi. M-au votat oameni pe care nici nu-i cunosc“, spunea Roxana după încheierea concursului.
În speranţa că şi în 2008 vom avea parte de întreceri strânse şi de cele mai frumoase oltence, vă sfătuim să fiţi cu ochii pe site-ul nostru, Indiscret.ro. Izvorul nesecat de „Oltence frumoase“ vă va aduce în fiecare săptămână pe monitoare reprezentante ale sexului frumos gata să vă fure cât mai multe voturi.
|
Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei.
Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.
Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.
|
|
Moş Crăciunul Bugetar
Toţi însă au avut nevoie de o mână de ajutor care să stea întinsă către stat în locul lor. Cererile pentru primele de Crăciun au ajuns la uşa...
|
Chiaburii i-au luat lui Dinescu crama de sub nas
Atât de disputata cramă din localitatea doljeană Galicea Mare a fost cumpărată de poetul Mircea Dinescu odată cu fostul IAS din localitate, iar în...
|
Regele fotbalului a devenit DVD
Gheorghe Hagi a împărţit îmbrăţişări, fotografii şi autografe fanilor craioveni cu ocazia lansării primului DVD din întreaga sa carieră. Hipermarketul...
|
Moş Crăciun a făcut o escală la PSD Craiova
Liderul PSD Craiova, Sorin Iordache, şi vicepreşedintele Radu Marin au invitat vineri, la sediul organizaţiei municipale, 80 de membri care au vârste...
|
Folk deasupra unui cuib de cuci
Respectând tradiţia din fiecare an, conducerea Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare a organizat şi anul acesta bolnavilor un spectacol de zile mari....
|
Îngeraşii „Sfântului Mina“
Indiscret în Oltenia” a fost încă o dată alături de copiii de la Şcoala Specială „Sfântul Mina”. I-am vizitat într-un moment important pentru...
|
Ghinioniştii şi norocoşii vâlceni ai lui 2007
Categoria “Sunt perdant, dar mă tratez”
Locul I-Nicolae Pătru, preşedinte PRM Vâlcea
Cel mai mare perdant al anului 2007 este, din punctul nostru...
|
Rovinari sacrifică porcul în centrul oraşului
Dorin Filip, primarul oraşului Rovinari, le-a făcut o bucurie nevoiaşilor. Însoţit de angajaţi ai primăriei, edilul a pregătit “masa de Crăciun”...
|
Poliţiştii de la ţară, “conectaţi” la internet
Şefii posturilor de poliţie din 60 de localităţi gorjene au primit în prag de Sărbători câte un calculator de la “Moş Crăciun”. Banii alocaţi...
|
Crăciunul goleşte hipermarketurile
În luna cadourilor, hipermarketurile din Craiova au înregistrat încasări record, volumul de vânzări crescând semnificativ în comparaţie cu lunile...
| |
Frumoasa Anului
Anul acesta a avut încă din prima lună semne bune pentru fetele care s-au luptat pe seama primului loc al podiumului Indiscret. Cele mai bune roade...
|
Avram bate la porţile Academiei
Lucrarea premiată constituie o prezentare bazată pe o amplă documentare a colectivizării forţate a agriculturii ţării noastre de către comunişti,...
|
2007 - Anul consacrării la nivel european
O trecere în revistă a repertoriului inclus pe agenda de lucru a conducerii Teatrului Liric „Elena Teodorini” din Craiova demonstrează cu prisosinţă...
|
Casa memorială „Elena Farago“ în straie noi
Chiar dacă a trecut prin convulsii interne datorate unei crize… directoriale, anul 2007 a fost benefic pentru Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman” Craiova. Au fost achiziţionate aproximativ 20.000 de unităţi de bibliotecă, periodice, cărţi, documente grafice şi audiovizuale purtătoare de informaţii româneşti şi străine....
|
HOROSCOP 2008
Capricorn (21.12-19.01)
Dezlegaţi-vă centurile de siguranţă. Anul 2008 va fi unul al conjuncturilor astrale extrem de favorabile. Jupiter, “Marele Benefic”, revine după 12 ani în zodia voastră. Dacă veţi şti ce vreţi şi cum să vă atingeţi scopurile – evident serioase –, toate uşile vi se vor deschide. Veţi urca relativ lejer...
| |
Martirii mehedinţeni, uitaţi de politicieni
Într-un memoriu public, ing. Cosmin Calmuc, preşedintele Asociaţiei Revoluţionarilor din Decembrie 1989 din judeţul Mehedinţi, spune printre altele:...
| |
Oltenia, oaza obiceiurilor străvechi
Scormonitul în foc este un obicei care se practică în mai toată Oltenia. În ajunul Crăciunului, se vrăjeşte la foc. Orice membru al familiei, indiferent...
|
Deţinut şi elev la 66 de ani
De trei ani, Ion Ciungu, în vârstă de 66 de ani, este deţinut la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Craiova. A fost închis pentru omor. Acea...
| |
Adevărul… despre noi
Printre regulile celor 7 ani de acasă, se numără indubitabil şi adevărul… sau cel puţin afirmarea lui. Am fost crescuţi să-l spunem şi ne consumăm...
|
Este “trebuie” noul cuvânt care ne defineşte?
Într-un oraş în care posibilităţile de a cunoaşte pe cineva nou într-o seară de joi sunt destul de reduse, în care parcă ne-am familiarizat unii...
| |
Amintiri despre Mitică
La 35 de kilometri nord de Craiova, la graniţa dintre judeţele Dolj şi Vâlcea, se află oraşul Bălceşti. Cu 6.500 de locuitori, Bălceşti a fost...
|
Dobrovolski, curtat de Pandurii
Antrenorul Gabi Zahiu are puţine şanse să-şi depăşească perioada de interimat pe banca tehnică a Pandurilor. şi asta pentru că, mai nou, principalii...
|
Nechita şi Gâlcă, miresele anului 2007
Desfăşurată la Hotelul „Alutus”, “Gala sportului vâlcean” a avut câteva surprize frumoase pentru cei peste 100 de invitaţi. Pentrul al doilea...
| |
Deziluzia anului
Este locul 4 de la Mondialul de handbal feminin din Franţa. Deziluzia ne-au cultivat-o, gospodăreşte, înseşi jucătoarele lui Tadici. Nimeni altcineva....
|
Impresii de Crăciun
Doi tineri, soţ şi soţie, veniţi la părinţi, din Canada, unde s-au “transferat” de vreo trei ani, îmi spun că, de Crăciun, pe-acolo, “pe...
| |
Topul cu prazul
Locul I – Să facem foame ca la mama acasă
Directorul executiv al Autorităţii de Sănătate Publică (ASP) Gorj, Mariana Sfichi, a declarat că a solicitat spitalelor din judeţ să-i pună la dispoziţie situaţia aprovizionărilor pentru perioada de iarnă ca să vadă din ce se compune meniul pacienţilor. „Spitalul Bumbeşti-Jiu este singurul...
|
7 zile
Luni, 17 decembrie.
Săptămâna debutează sub amprenta accidentului produs de ministrul Ludovic Orban, în care accidentează o copilă de 17 ani. Premierul Tăriceanu o propune la Justiţie pe Norica Nicolai. Peste 6.700 de pensionari îşi depun dosarele la Casa Judeţeană de Pensii Dolj pentru biletele de tratament. Un violator de bătrâne este...
| |
Secretele Sănătăţii omoară românii
La 1 ianuarie 2007, din momentul în care am căpătat calitatea de cetăţeni europeni, am fi putut beneficia de dreptul la asistenţă medicală în statele UE. Însă, cea care trebuia să aducă vestea bună populaţiei, CNAS, nu numai că nu a mediatizat absolut deloc acest lucru, ci chiar a ascuns această informaţie. Buba are rădăcini la nivel...
| | |
 Cele mai citite
 Comentarii Recente
 Parteneri
 Pusculita cu mânjiti
 Arhiva
|