Impresii de Crăciun

Doi tineri, soţ şi soţie, veniţi la părinţi, din Canada, unde s-au “transferat” de vreo trei ani, îmi spun că, de Crăciun, pe-acolo, “pe la ei”, totul se ieftineşte, inclusiv şi mai ales produsele alimentare. Doar apa rece de la robinet nu se ieftineşte, din simplul motiv că e gratuită. La ce luciu de apă are Canada, mi se pare firesc.
Sunt însă convins că în “scumpa noastră patrie”, chiar şi stând pe pontoane, lichidul vital fie şi-ar majora costul până să picure din ţeava ruginită, fie s-ar raţionaliza din motive tehnice. Cum însă omul nu poate trăi doar cu apă, el trebuie atins, dintr-o strategie care ne scapă, şi la ceea ce pune pe masă. De la pâine şi până la carne sau vin. Comerţ-şmecherii stabilesc atâtea taxe şi adaosuri pe gramul de muşchi cu os, pentru a scoate pârleala şi pe ianuarie, încât te lipseşti şi de sarmale, şi de caltaboş. În proporţie de aproape 70 la sută, potrivit celui mai actual dintre sondaje, compatrioţii noştri vor petrece Crăciunul şi Anul Nou în familie. Restul prin ţară, la rude sau prieteni, şi doar circa 3 la sută în străinătate. Am impresia că, dincolo de exotismul locurilor şi de neobişnuitul listei de bucate, specifică zonei geografice, mai mult decât chivernisirea banilor contează intimitatea, revederea cu cei dragi. Aşa se explică de ce numeroşi “canadieni”, “italieni”, “spanioli” etc. îşi lasă baltă ţările adoptive şi se întorc la tradiţie şi la rădăcini.
Din păcate, în ce priveşte tradiţia, lucrurile se simplifică nepermis. Ca şi Paştele, Crăciunul înseamnă, pentru marea majoritate, hai noroc şi sănătate. Din numeroasele felicitări, publicitare sau personale, sosite la redacţie, nu lipseşte întreg inventarul de poncife folosite punctual an de an. Lipseşte, oarecum, semnificaţia creştin-ortodoxă a praznicului: Naşterea Domnului. Colindătorii sunt şi ei din ce în ce mai puţini şi din ce în ce mai nepoftiţi, dat fiind că banul doar la ban trage şi foarte multe familii de români tânjesc după el.
Am ajuns, din aproape în aproape, la un fenomen îngrijorător, instituţionalizat, dar în pană de idei, ceva care sună atipic, asemenea unei cutii de peşte cu termenul îngheţat: conservarea tradiţiei. Păi, dacă e tradiţie, dacă aşa e obiceiul din moşi-strămoşi, cum se spune, ce rost mai are conserva? Instituţiile de cultură şi şcolile, dacă ne gândim la o strategie normală, să-şi impună să iasă din hibernare, iar Biserica, în totalitatea ei, cu atât mai mult. Sub orice brand de ţară se ascunde un popor, cum foarte bine se exprima un maestru în arta tăcerii, dar şi al discursului bazat pe cultură şi studiu comparativ. Or, maestrul, deşi tânăr şi dinamic, a văzut multe la viaţa lui. Sub orice brand şi sub orice… brad!
Nu ştiu cât timp mai avem pentru memoria noastră, dar ştiu că pentru importul de memorie timpul nu se grăbeşte deloc. Ba chiar prisoseşte. Ceea ce înseamnă că nu el e neapărat de vină. Mai degrabă, lipsa de repere şi abundenţa de imitaţie – în comunicare, în modă, în modul de a privi lumea şi de a lua totul de-a gata.
Întotdeauna, ziua de ieri ni se pare mai frumoasă decât cea de azi, pentru că pe cea de mâine nu am trăit-o. Naşterea Domnului Iisus Hristos, pe 25 Decembrie, este suma naşterilor noastre, din tată în fiu, din negura veacurilor. Despre politică şi despre morţi, numai de bine. CRĂCIUN FERICIT!