 Sport
Se roagă pentru Hagide Bogdan Chirilă La prima vedere, Biserica “Hagi Enuşi“ din centrul Craiovei nu atrage cu nimic. Doar curioşii mai întreabă dacă nu cumva antrenorul Stelei are vreo implicaţie. Când intri în curtea lăcaşului ortodox vezi steagul României, iar în biserică, la slujbele strict legate de fotbal, din altar sunt scoase un tricou al naţionalei cu numărul 10 şi o fotografie cu Gheorghe Hagi. Preotul Ilie Budin, cel care slujeşte în templul construit în 1782 de un fanariot pe numele său Hagi Enuşi, consideră că biserica ce poartă numele fostului căpitan al selecţionatei tricolore este un loc excelent pentru toţi fotbaliştii care doresc să se spovedească sau să se roage. “Nu ştiu dacă Hagi Enuşi este rudă cu Gică Hagi, dar au ceva în comun, pentru că poartă acelaşi nume. Eu îi aştept pe toţi fotbaliştii din România să vină aici şi ei trebuie să ştie că foarte multă credinţă duce şi la succes mare. Mă voi ruga pentru Hagi şi echipa naţională a României astăzi, dar prima cerere va fi aceea ca Universitatea să câştige titlul“, a declarat părintele Budin.
Event pentru “Rege“ Aflând că Gheorghe Hagi a avut ceva probleme în ultima vreme, părintele a hotărât să facă o slujbă specială pentru “Rege“, dar şi pentru echipa naţională a României. După ce a recitat din Sfânta Evanghelie, Budin a adăugat mai multe dorinţe, toate legate de fotbal: “Pentru ca Universitatea Craiova să câştige campionatul după 17 ani de secetă fotbalistică/Pentru însănătoşirea grabnică a jucătorilor accidentaţi/ Pentru ca să se îndepărteze de la jucătorul Mutu Adrian toată starea neliniştită şi răul şi să-l aducă Bunul Dumnezeu la starea cea aleasă şi cea dintâi/ Pentru ca Hagi Gheorghe să se califice în Liga Campionilor/ Pentru ca Piţurcă Victor să se bucure de multă bunătate şi îngăduinţă faţă de lumea înconjurătoare cea dreaptă şi mult măritoare/ Încă ne rugăm ca naţionala României să se califice la Campionatul European din Austria şi Elveţia, să ne aducă o mai mare bucurie spre slava întregului popor român/ Precum ai ascultat, Doamne.../ Amin“.
Fâna “Regelui“ Mai mulţi juniori din Cetatea Băniei, care vor să-i calce pe urme lui Gheorghe Hagi, au creat un adevărat cult la fântâna din faţa bisericii şi la fiecare slujbă de duminică vin să se roage. “Toţi sunt bineveniţi şi numai cu credinţă pot ajunge pe urmele marelui jucător. Ei vin cu încredere la această biserică şi au impresia că a construit-o Gheorghe Hagi. Pe urmă, copiii află de la mine că nu există nicio legătură, ci doar cea legată de nume“, a mai afirmat preotul. Cu toate acestea, juniorii Universităţii Craiova vin în număr destul de mare pentru a-şi sfinţi ghetele la “Hagi Enuşi“ şi se roagă să ajungă ca Mutu sau Chivu.
Credincioşii Ştiinţei Nu doar juniorii sunt atraşi de Biserica “Hagi Enuşi“, ci şi fotbaliştii Universităţii Craiova, preotul Budin recunoscând că înainte de meciuri sau după, juveţii vin pentru a se ruga sau a se împărtăşi: “Aprind câte o lumânare, se roagă, îşi sfinţesc echipamentul pentru a le merge cât mai bine. Cred că acum trebuie sfinţit şi stadionul Ion Oblemenco, ca Universitatea să fie protejată de Dumnezeu în lupta pentru titlu“.
Îl aşteaptă pe Mutu la spovedanie Preotul de la “Hagi Enuşi“ speră ca într-o bună zi să-i spele păcatele fostei vedete a lui Chelsea Londra. Ilie Budin îl apreciază foarte mult pe Adrian Mutu, fiind un fan al atacantului Fiorentinei. Aflând că Mutu vrea să-şi schimbe viaţa în bine, părintele bisericii din Craiova îl aşteaptă pe fotbalist pentru a-i ierta păcatele. “Munca lor este foarte apreciată şi îmi doresc ca atât Mutu, cât şi Chivu să treacă peste momentele slabe şi să ne bucure pe toţi românii cu evoluţii foarte bune. Năzuinţa primordială este cea a fotbalului pentru Mutu, şi eu îl aştept aici, ca pe toţi jucătorii români ce doresc să fie iertaţi de Dumnezeu“, a mai spus Budin. De asemenea, părintele consideră că pentru a fi ferit de accidentări, Adrian Mutu este nevoit să îşi sfinţească tricoul echipei la care joacă şi pe cel de la naţională.
|
Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei.
Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.
Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.
|
|
Doljul îşi sacrifică animalele
În Dolj, situaţia agricultorilor este cu mult mai gravă decât lasă autorităţile să se înţeleagă. Şi asta pentru că necazurile ţăranilor...
|
Domnul“Maria Tudor“,şef la PSD Râmnicu Vâlcea
Ion Tudor a primit astfel o reparaţie morală pentru faptul că la alegerile din 2004 a cheltuit un morman de bani, dar nu a ajuns senator, precum şi...
|
Praful de la Balta Verde, în ochii craiovenilor
După ce, la începutul anului, vicepreşedintele PD, Radu Berceanu, îl ameninţa pe afaceristul craiovean Dinel Staicu să nu se mai implice în aşa-zise...
|
Fumurile ilegale din Olt
Poliţiştii din cadrul SCCO au confiscat, de la începutul anului, zeci de mii de pachete de ţigări netimbrate. În urma cercetărilor făcute, ei au...
|
Istoria în aer liber
Curtişoara se află în partea de nord a judeţului Gorj, pe malul stâng al Jiului, fiind una din suburbiile oraşului Bumbeşti-Jiu.Ca localitate, este...
| |
INDISCRET IN OLTENIA a împlinit 100 de numere
Totul a început firav, cu un proiect mic, dar ambiţios. Cu toate că a luat naştere oficial pe 23 august 2005, de-a lungul celor aproape doi ani de...
|
O carieră demnă de invidiat
Pe când avea 6 ani, la vârsta inocenţei, când începe buchiseala alfabetului, părinţii lui Stelică, ascultându-l adeseori cum fredona o mulţime...
|
Brâncuşiana
Ca de fiecare dată, în perioada 15.07-15.08.2007 are loc Festivalul Internaţional de Sculptură, inaugurat sub patronajul Primăriei Tg. Jiu, Consiliului Judeţean Gorj şi Prefecturii Gorj. La tăierea panglicii de deschidere au fost prezenţi primarul municipiului Tg. Jiu, Florin Cârciumaru, preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu,...
| |
Seful Finantelor Vâlcea îsi trage bloc
Gheorghe Gogârnoiu va avea ca vecin în blocul pentru care, în data de 09.07.2007, a solicitat Consiliului Local Râmnicu Vâlcea avizarea şi aprobarea...
|
Justiţia refuză să facă dreptate în cazul Electrocarbon
Istoria SC Electrocarbon începe în anul 1999, atunci când, în calitate de membru şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Asociaţiei Salariaţilor...
|
Adevărul despre Alexandru Morţun
Un mandat de invidiat în fruntea liberalilor mehedinţeni – 13 ani!Ioan Alexandru Morţun a ajuns medic şef la CAS Mehedinţi în perioada 2000-2004,...
| |
O pensionară din Vâlcea face bani din nimic
După ce a muncit 36 de ani la Fabrica de marmeladă de la Râureni, “tanti Lenuţa“ sau“ mamaie“, cum o strigă pieţarii, s-a trezit în anul...
|
Copii de nota 10
Denisa Elisabeta Vais, Radu Cristian Ionescu (foto dreapta), Cristian Horia Cămăraşu, Maria Pârvuleasa (foto stânga) sau Cristina Smarandache sunt...
|
Pacienţi la cuptor
Ochiul nostru “indiscret“ a avut curiozitatea să vadă ce mai e prin Spitalul Clinic nr. 1 Craiova, moment în care surprizele s-au ţinul lanţ....
| |
Mister si provocare
Aprinde câteva lumini doar în zonele de trecere, cum ar fi în hol, pentru ca în camere să bântuie o undă de mister. Lasă-l să te dezbrace. Nu...
| |
Start spre titlul mondial!
Naţionala de handbal feminin a României s-a reunit la Râmnicu Vâlcea sub comanda tehnicienilor Tadici şi Muşi, luând startul pregătirilor pentru...
|
Se roagă pentru Hagi
La prima vedere, Biserica “Hagi Enuşi“ din centrul Craiovei nu atrage cu nimic. Doar curioşii mai întreabă dacă nu cumva antrenorul Stelei are...
|
Meci de două zile!
Fotbalul românesc a înregistrat o premieră la sfârşitul acestui weekend. Meciul dintre Universitatea Craiova şi FC Caracal, partidă în care “juveţii“...
|
Prietenul lui Drogba, Înregimentat
Printre achiziţiile de marcă reuşite de Pandurii Tg. Jiu în această vară se numără şi internaţionalul ivorian Constant Djapka. Fotbalistul de...
|
Pandurii a căpătat “culoare“...
Conducerea clubului Pandurii Lignitul Târgu Jiu şi-a prezentat sâmbătă, cu destul fast, noile achiziţii pentru sezonul 2007-2008. De asemenea, oficialii...
|
Furori pe Planeta Roşie
Biroul de Cercetări Sociale (BCS) ne-a luat piuitul cu un recent sondaj al popularităţii echipelor noastre de fotbal. Podiumul este ocupat de granzii Capitalei: Steaua (42,4%), Dinamo (12,5%) şi Rapid (9,2%), feroviarii dublându-şi numărul de fani din 2002 încoace. Urmează, în ordine, Poli Timişoara, CFR Cluj-Napoca, Ceahlăul Piatra Neamţ...
| |
May the (Air)Force be with us...
Nu ştiu dacă e bine că Băsescu îşi trage două avioane turnate, aşa ca pentru preşedinte, cu 160 de milioane de euro, dar nu văd de ce ar fi rău....
|
Marinerul cu avion
Maria Băsescu: Traiane, vezi că io nu mă urc în drăcia aia! Şi spune-le ălora de la sepepeu că îi dau afară dacă o lasă pe Elena la bord. Te...
|
O problemă de imagine
Că preşedintele României are nevoie de avioane prezidenţiale pentru a se deplasa la importantele întâlniri internaţionale, mi se pare just. Doar...
|
100
În simbolistica numerelor, 0 fiind nulitatea, 1 reprezintă începutul. Orice prim cui bătut, orice piatră de temelie îţi conferă dreptul să crezi...
| |
7 zile-n indiscret
Luni, 16 iulie. Săptămâna începe cu o caniculă apăsătoare, dar meteorologii anunţă de la Bucureşti că temperaturile vor scădea după 23 iulie, iar codul portocaliu va fi anulat. Cu toate acestea, meteorologii doljeni spun că aceasta este cea mai secetoasă vară din 1946 până acum. Tot din Capitală agenţiile de ştiri transmit că,...
|
Indiscreţii de Mehedinţi
Fostul lider ţărănist local Virgil Popescu, zis şi “Gălăgie“, s-a retras oficial de ani buni din iureşul politic. Fiul său, Virgil jr., a fost propulsat în mediul afacerilor. Este reprezentantul local al firmei PEUGEOT şi conduce o importantă filială a cunoscutei firme bancare ING. Împreună, cei doi Popescu “Gălăgie“ – tatăl...
|
Indiscreţii de Vâlcea
Cu cât mai repede se apropie examenul pentru posturile de pompieri la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, cu atât urcă şi mita. Dacă acum două săptămâni, unui candidat civil i s-au cerut 3.000 de euro pentru un post, săptămâna trecută preţul şpăgii s-a triplat. Prin urmare, fără 10.000 de euro nu mai poţi nici mirosi...
|
Indiscreţii de Olt
Autorităţile din Olt au luat măsuri de combatere a caniculei. Printre acestea se numără şi cele privind înfiinţarea de puncte de prim ajutor. Dacă se întâmplă ca unui om să i se facă rău în preajma unui astfel de punct de prim ajutor din Slatina, nu i se poate oferi nici măcar un pahar cu apă rece deoarece lichidul vital se găseşte...
|
Telefonul lui Cotigă sună prea încet
Se pare că directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj, Viorel Cotigă, are probleme cu telefonul mobil. La orice oră ar fi sunat, acesta nu răspunde la apeluri. Dacă ar fi să ne luăm după gurile rele, am putea spune că acesta nu vrea să vorbească niciodată cu ziariştii, cel puţin nu la telefon. Dar pentru că vrem să îi acordăm...
|
Punctul de prim ajutor din Prefectură, invadat de goange
Dacă vă mână vreo urgenţă prin Palatul Prefecturii Dolj, ori vă hotărâţi să poposiţi două minute la punctul de prim ajutor amenajat aici,...
| | |
 Cele mai citite
 Comentarii Recente
 Parteneri
 Pusculita cu mânjiti
 Arhiva
|