O carieră demnă de invidiat

Pe când avea 6 ani, la vârsta inocenţei, când începe buchiseala alfabetului, părinţii lui Stelică, ascultându-l adeseori cum fredona o mulţime de cântece, l-au înscris la Casa Sindicatelor, unde a început să dezlege tainele pianului. Pasiunea, îmbinată în mod armonios cu talentul, au fost factorii determinanţi în “descifratul“ partiturilor şi, după o muncă titanică desfăşurată de-a lungul anilor, Stelian Negoescu se hotărăşte să îşi dedice cariera profesională în domeniul muzicii clasice.

Liricul craiovean – suport moral
În 1983, tânărul absolvent al Conservatorului a susţinut proba de concurs pentru admitere în corul Teatrului Liric din Craiova, reuşind cu nota 10. Cotat în permanenţă cu un calificativ invidiat de mulţi dintre colegii săi – excepţional –, după doi ani, Stelică este solicitat să devină solist al teatrului. Evident, pentru a reuşi intrarea în topul interpreţilor de calibru ai scenei lirice, i-a fost necesară parcurgerea unor etape. Astfel, începând cu anul 1989, el devine tenorul nr.1 al Teatrului Liric din Craiova.

Adrian Daminescu – mentor în cariera tenorului
Multă vreme, viitorul artist a cochetat cu muzica populară şi uşoară, alcătuind trupe care evoluau alături de el pe diferite scene din Oltenia. Stelian Negoescu iubea enorm canţonetele, prelucrările folclorice şi romanţele. Cel care l-a determinat să îşi croiască o carieră din muzică a fost coregraful Adrian Daminescu, apreciat ca solist balet “number one“, şcolit la rândul lui de “tata Stroe“. Adeseori, el îl punea să cânte şi i se adresa cu îndemnul “impresionează-mă“. De la el a învăţat mişcarea şi ţinuta scenică.

Turiddu, rolul vieţii sale artistice
Emoţiile au pus stăpânire pe artist odată cu interpretarea primului său rol, Turiddu, din Cavalleria rusticana. Atunci i s-a prezis că numai cântând acest personaj, el va deveni solist în adevăratul sens al cuvântului. “Ieşind din cor, am întâmpinat numai piedici. Îmi ziceau în batjocură Carusso, însă nu am cedat samavolniciilor de pe atunci ale aşa-zişilor mei colegi“, a mărturisit cu multă amărăciune Stelică Negoescu.

Opereta, o dragoste neţărmurită
Deşi cele mai multe roluri le-a “suportat“ în operă, peste 23, cunoscând consacrarea în Rigoletto, Trubadurul, Lucia di Lammermoor, Tosca, totuşi, opereta a rămas adevărata sa iubire. A cântat în peste 1.000 de spectacole de operetă, în care interpretul a pus mult suflet şi trăire intrinsecă. Considerat un tenor eroic, cu voce puternică şi pătrunzătoare, Stelian Negoescu, în Cavalleria Rusticană, a dovedit în mod real accente dramatice, iar rolul cel mai îndrăgit în domeniul operei l-a jucat în “Trubadurul“. Un rol unic pe care l-a interpretat în tumultuoasa sa viaţă artistică a fost în “Manon Lescaut“. În 2006, pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, Stelian Negoescu a interpretat rolul care de fapt îl reprezintă, fiind singurul tenor care cântă ca nimeni altul partitura compozitorului Puccini.

Sportiv de performanţă
Încă de pe băncile Colegiului Naţional “Carol I“ din Craiova, Stelian Negoescu a fost un împătimit al atletismului. Ca urmare a unor eforturi depuse în acest sport, la Campionatele Naţionale de Atletism desfăşurate în Capitală în 1979, Stelian Negoescu devine vicecampion la 3.000 m obstacole, obţinând cu acest prilej titlul de Maestru al Sportului. Timp de 10 ani, el a evoluat sub egida CSM Craiova, având ca antrenori pe distinşii profesori Ştefan Popescu şi Horia Ştef.

Amintiri de neuitat
La Conservatorul din Capitală, dascăli i-au fost Florin Farcaş şi maestrul Alexandru Fărcaş. Amintiri din cele mai plăcute îl leagă de excelenta soprană craioveană Marinela Mareş, o parteneră de neuitat pe scena Liricului craiovean, de la care a învăţat ce înseamnă respectul faţă de colegii de breaslă. În 1994, Stelian Negoescu a obţinut masteratul la Conservatorul din Viena, cu maestrul Franco Corelli, cel mai mare tenor din toate timpurile.

Valoarea, sursă a duşmăniei?
Stelian Negoescu consideră că atunci când ai valoare, îţi atragi şi mulţi duşmani care încearcă, pe diferite căi, să minimalizeze realizările obţinute de-a lungul timpului. “Artişti mărunţi se adună în găşti şi bisericuţe pentru că, luaţi individual, ei ştiu că nu au niciun merit. Haitele şi aranjamentele de culise le dau o siguranţă. Dar publicul spectator taxează la momentul oportun nonvaloarea. Eu am deplină încredere că artistul Bogdan Olaru îmi va urma în viaţa artistică, însă cu o singură condiţie, să scape de neseriozitatea care a cam pus stăpânire pe comportamentul său. Croiala carierei mele a suportat multe lacrimi şi durere sufletească. Meseria noastră se face cu umilinţă, şi nu cu îngâmfare. Confirmarea valorii vine de la specialişti, oameni ai scenei, şi ei nu trebuie sfidaţi. O parte din tânăra generaţie suferă de boala obrăzniciei. Mai mult decât atât, unii tineri nu ştiu nici măcar să salute. Vocea fiecăruia este dată de Dumnezeu şi părinţi, iar noi trebuie să ştim cum să o valorificăm. Pentru mine familia şi, îndeosebi, soţia mea, Magda Gruia, reprezintă un liant de netăgăduit şi îmi călăuzesc paşii în desăvârşirea carierei mele artistice“, a precizat Stelian Negoescu.

Radames, personaj de prim rang
Un rol potrivit valorii sale artistice îl reprezintă Radames din opera “Aida“ de Verdi. La Festivalul “Elena Teodorini“ din acest an, Stelian Negoescu va putea fi văzut în această postură, dorindu-şi din suflet să aibă alături pe scenă o soprană sau o mezzosoprană care să corespundă întru totul cerinţelor regizorale.