Justiţia refuză să facă dreptate în cazul Electrocarbon

Istoria SC Electrocarbon începe în anul 1999, atunci când, în calitate de membru şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Asociaţiei Salariaţilor Electrocarbon Slatina, Nicolae Bucă participă la privatizarea societăţii şi, contra sumei de 314.000 de dolari, reuşeşte cumpărarea a 52,81% din acţiuni, din care 51% îi reveneau lui. Un an mai târziu, în data de 28 martie 2000, timp în care societatea reuşeşte să-şi achite datoriile şi să obţină şi profit, vicepreşedintele CA al Asociaţiei Salariaţilor Electrocarbon, Ioan Teodor Cărămizaru, convoacă o şedinţă a Adunării Generale a Asociaţiei Salariaţilor şi, fără să ţină cont de statut, decide excluderea lui Nicolae Bucă din asociaţie. Pentru a da un iz de legalitate deciziei de excludere, după nici o lună, mai exact în data de 12 aprilie 2000, este convocată o nouă şedinţă (cu menţiunea că ambele şedinţe au fost nestatutare) în care se stabileşte că “acţiunile rezultate din excluderea unor persoane din asociaţie să rămână la dispoziţia Consiliului de Administraţie“, ba mai mult, “creditul de la domnul Nicolae Bucă, de 3,4 miliarde ROL, va fi trecut la Asociaţia Salariaţilor“. Tot în aceeaşi şedinţă, crezând că astfel vor intra în legalitate, se modifică şi dreptul de vot, în loc de o acţiune = un vot, aşa cum prevedea statutul, se trece la un membru = un vot, pentru ca toţi cei care nu au cumpărat acţiuni să poată dispune de acţiunile celor care au plătit acţiunile respective (facsimil 1).
În mod incredibil, judecătorul care se ocupa de înscrierea de menţiuni în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor operează, în mod ilegal, noile modificări în registru.

Deciziile instanţei i-au lăsat reci pe “băieţii deştepţi“
Lăsat fără acţiuni şi fără bani, Nicolae Bucă se adresează instanţei şi, prin Hotărârea Tribunalului Olt nr. 499/03.07.2000, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 5512/2002 a Curţii Supreme de Justiţie, s-a anulat hotărârea din 28.03.2000 a Adunării Generale a Asociaţiei Salariaţilor, iar el urma să fie repus în drepturile iniţiale. De această dată însă, judecătorul refuză să opereze decizia Curţii Supreme de Justiţie în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor, fapt ce a generat cel puţin alte 30 de acţiuni în instanţă.
Mai mult, executorul judecătoresc care a început executarea hotărârii definitive şi irevocabile a Tribunalului Slatina nu a mai vrut să facă executarea silită fără o ordonanţă preşedinţială, astfel încât, în luna ianuarie 2003, s-a cerut de către Nicolae Bucă o ordonanţă preşedinţială pentru punerea în aplicare a Hotărârii nr.499 prin executare silită. Deşi o ordonanţă preşedinţială se judecă în maximum 5 zile, aceasta nu a fost soluţionată nici până azi.

Circuitul acţiunilor în natură
Ulterior, la data de 14.06.2001, Liviu Ţugulan, în calitate de vicepreşedinte al P.A.S., s-a prezentat la REGISCO şi a semnat transferul a 3.165.121 acţiuni la SC Electrocarbon Slatina în portofoliul Rafinăriei Dărmăneşti. Văzând cum acţiunile societăţii încep să fie făcute “cadou“ unor diverse persoane, Nicolae Bucă sesizează REGISCO şi, în data de 13.12.2002 primeşte din partea Ministerului Justiţiei o adresă prin care i se comunică faptul că “în legătură cu transferul de acţiuni în contul Rafinăriei Dărmăneşti SA, precizăm că a fost anulat de către REGISCO...“, lucru neadevărat. Mai mult, un răspuns la fel de “convingător“ vine şi din partea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, sesizată cu privire la intenţia unor persoane neautorizate de a transfera acţiunile către Rafinăria Dărmăneşti.“Urmare a adreselor dumneavoastră... vă informăm că am luat la cunoştinţă conţinutul adreselor mai sus menţionate. În cazul în care R.E.A (Registrul de Evidenţă a Acţiunilor) va solicita sprijinul CNVM în soluţionarea acestei probleme, vă vom contacta pentru informaţii suplimentare“, lucru care nu s-a întâmplat nici până azi, deşi acţiunile au fost transferate.
Trebuie spus că transferul unui pachet semnificativ de acţiuni al unei societăţi listate la bursă nu se putea face fără aprobarea CNVM şi, de asemenea, transferul nu se putea face fără ca pachetul de acţiuni să fie scos pe bursă.

Cum a ajuns Electrocarbon în mâinile miliardarului Tufan
În urmă cu două săptămâni, Indiscret în Oltenia vă prezenta “metoda“ prin care Rafinăria Dărmăneşti “cedează“ aproape gratis către SC Metaleuroest SA un pachet important de acţiuni, 42,65%, deţinute la SC Electrocarbon SA Slatina. Cum spuneam şi atunci, omul din spatele firmei din Câmpina este nimeni altul decât miliardarul Mihai Tufan, un apropiat al Danei Năstase, soţia lui Adrian Năstase. Tot într-un mod bizar, RAFO Oneşti, proprietarul Rafinăriei Dărmăneşti, vinde către aceeaşi SC Metaleuroest, pentru 40 de miliarde de lei vechi, o datorie a SC Electrocarbon către rafinărie, în valoare de aproape 225 de miliarde lei vechi. În acest fel, firma lui Mihai Tufan şi a lui Mihai Anastasescu devine, cu “sprijinul“ altor două firme, principalul acţionar la societatea slătineană. În momentul în care procurorii au început acţiunea împotriva lui Corneliu Iacubov şi a lui Toader Găureanu, acuzaţi că au prejudiciat RAFO Oneşti cu peste 224 miliarde lei vechi, s-a descoperit că “pila“ acţionarilor firmei SC Metaleuroest SA a fost chiar fostul consilier al premierului Năstase, Dorina Mihăilescu, care până nu demult a avut şi calitatea de soţie a lui Ovidiu Muşetescu, cel care a condus AVAS în perioada cât Adrian Năstase era premier.

Drumul spre adevăr este plin de minciuni
Continuând “cruciada“ împotriva celor care l-au jefuit, Nicolae Bucă începe să bombardeze cu sesizări şi plângeri instituţiile abilitate ale statului. Astfel, la data de 16.03.2006, acesta primeşte din partea PÎCCJ adresa nr.13/D/P/2006 (facsimil 2), în care i se comunică faptul că “inculpaţii Corneliu Iacubov şi Toader Găureanu au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul nr.691/D/P/2005“. Deşi aştepta să fie citat ca parte în proces, spre surprinderea sa, Nicolae Bucă descoperă că nu este parte în procesul respectiv. Urmare a altor intervenţii scrise, acesta primeşte din partea Ministerului Justiţiei adresa nr.46767 /01.08.2006 prin care i se comunică faptul că memoriul său “a fost trimis spre competenta soluţionare Direcţiei Naţionale Anticorupţie“, iar în data de 30.08.2006, urmare a aceluiaşi memoriu, PÎCCJ îi comunică prin adresa 3188/30.08.2006 (facsimil 3) faptul că “dosarul în care dvs. (Nicolae Bucă – n.red.) aveţi calitatea de parte civilă a fost înaintat instanţei de judecată - TRIBUNALUL BUCUREŞTI - la data de 30.08.2005, cu rechizitoriu pentru judecarea cauzei“. Însă nici de această dată Bucă nu primeşte citaţie, aşa că intervine din nou, atât la MJ, cât şi la PÎCCJ. Astfel, prin adresa 77445 /2006, uitând conţinutul adreselor anterioare, Ministerul Justiţei îi comunică faptul că memoriul “a fost transmis spre competenta soluţionare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În mod incredibil, PÎCCJ revine şi, prin adresa nr.13/D/P/12.10.2006 (facsimil 4), răspunde că “referitor la disjungerea (deşi până atunci nu se amintise deloc despre acest lucru) care a fost efectuată din dosarul penal menţionat mai sus, aceasta a fost înregistrată sub numărul 13/D/P/2006 la DIICOT – Structura Centrală, iar în prezent se analizează competenţa acestei structuri în raport de probele administrate în cauză şi normele procesuale în materie“!?!

Justiţia este oarbă şi cam proastă
Întrucât răspunsul din adresa 13/D/P/2006 contrazicea flagrant adresa 3188/30.08.2006, prin care se spunea că dosarul se află la Tribunalul Bucureşti, Nicolae Bucă s-a adresat instanţei respective, care la data de 15.02.2007, prin adresa 154/BIRP (facsimil 5), îi face cunoscut că “pe rolul acestor instanţe nu figurează înregistrat vreun dosar care să privească Societatea Comercială Electrocarbon SA Slatina sau pe Bucă Nicolae“. Trei luni mai târziu, la data de 04.05.2007, PÎCCJ – DNA, în urma altor numeroase intervenţii, îi comunică acestuia faptul că “dosarul la care faceţi referire se află la Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, înregistrat cu nr.43/P/2007 din 07.03.2007“. (facsimil 6
Întrucât în adresă se specifica faptul că prezenţa lui Nicolae Bucă este necesară la DNA pentru precizări, la sediul instituţiei s-a deplasat avocatul său, Eugen Ionuţ Lascu, care constată cu stupoare că dosarul trimis la DNA este “incomplet“, printre altele, din dosar lipsind atât intervenţiile sale scrise prin care solicita stoparea transferului ilegal de acţiuni către Rafinăria Dărmăneşti, Ordonanţa prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ioan Teodor Cărămizaru, cât şi procesul-verbal întocmit în data de 28.02.2005, dată la care a avut loc confruntarea între Nicolae Bucă şi Mihai Anastasescu, partenerul lui Mihai Tufan.

CEDO, singura soluţie
Exasperat de minciunile instituţiilor care ar fi trebuit să-i facă dreptate, Nicolae Bucă solicită sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii, căruia îi cere să dispună un control prin care să constate şi să ia măsuri cu privire la stabilirea şi sancţionarea celor vinovaţi de tergiversarea dosarului timp de trei ani; stabilirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezinformarea sa şi de întocmirea lipsită de responsabilitate a răspunsurilor primite de la instituţiile abilitate; stabilirea celor vinovaţi de încălcarea Legii 304/2004 privind Organizarea Judiciară, referindu-se aici la hotărârea judecătorească pe care a fost împiedicat să o pună în executare; precum şi stabilirea celor vinovaţi de sustragerea din dosar a unor documente şi transmiterea la DNA a unui dosar incomplet.
Conştient că şansele ca justiţia română să-i mai facă dreptate sunt egale cu mulţimea vidă, Bucă spune că va înainta întreaga documentaţie Curţii Europene pentru Drepturile Omului.